|
Vaccinul gripei sezoniere - relativ eficient împotriva gripei A/H1N1 |
|
|
|
20 Octombrie 2009 |
Datele unui studiu efectuat în Mexic și publicat în British Medical Journal arată că vaccinul împotriva gripei sezoniere pentru 2008-2009 oferă o anumită protecție împotriva gripei A/H1N1/, în special împotriva celor mai severe forme ale acesteia. Cercetătorii, a căror echipă a fost condusă de epidemiologul mexican Jose Luis Valdespino, subliniază totuși că aceste rezultate 'preliminare' trebuie privite cu prudență și 'nu indică în nici un caz că vaccinarea
sezonieră ar trebui să înlocuiască vaccinarea împotriva gripei A/H1N1/'.
Pentru acest studiu. echipa a comparat, din martie până în mai 2009, 60 de pacienți de la Institutul național de afecțiuni respiratorii din Mexic afectați de gripa A/H1N1/ și alți 180 care sufereau de alte probleme de sănătate
. Ei au constatat că persoanele din grupul martor, neinfectate de virusul H1N1 au fost în mod frecvent vaccinate împotriva gripei sezoniere și că au fost cu mult mai puține decese în rândul persoanelor vaccinate decât în al celor nevaccinagte. Cercetătorii explică protecția parțială oferită de vaccinul sezonier prin faptul că acesta întărește anticorpii persoanelor expuse anterior unui virus gripal similar, fie prin infectare, fie prin vaccinare.
Cercetătorii insistă totuși asupra faptului că eșantionul studiat este limitat și în special pentru că nu este vorba decât de bolnavi dintr-un spital specializat în afecțiuni respiratorii.. Ei apreciază că studii similare ar trebui efectuate și în alte condiții, pentru a confirma sau respinge aceste rezultate.
Acest articol a fost citit de 672 ori.
|