|
Unsprezece decese din cauzahipotermiei, în ultima săptămână |
|
|
|
21 Decembrie 2009 |
În săptămâna 13-21 decembrie, în România au fost înregistrate 11 decese prin hipotermie, unul în județul Neamț și câte două în județele Arad, Bacău, Constanța, Prahova și Suceava, potrivit Ministerului Sănătății. Azi dimineață, în unitățile de primiri-urgențe (UPU) se aflau, pentru îngrijiri medicale, treizeci de persoane care reprezintă cazuri sociale. În aceste unități, spun reprezentanții MS, nu au fost semnalate disfuncționalități în acordarea asistenței medicale
de urgență, singurele probleme apărute fiind legate de blocarea câtorva ambulanțe în trafic, în județele Buzău, Brăila și Galați.
Ministerul Sănătății recomandă ca, în aceste zile cu temperaturi extrem de scăzute, să se evite deplasările în spații deschise și expunerea la frig, mai ales în cazul persoanelor vârstnice și cu afecțiuni cardiace, să se consume alimente bogate în proteine și grăsimi nesaturate, fructe, legume și să se evite consumul de băuturi alcoolice. De asemenea, Ministerul recomandă ca părinții să nu își lase copiii singuri în autovehiculele parcate.
Acest articol a fost citit de 816 ori.
|