După ani de zile de experimentare, sosesc
superterapiile care vor salva plămânii, colonul, creierul de cancer, cu alte
cuvinte medicamente capabile să trezească sistemul imunitar, pentru a combate
și învinge neoplasmele. În acest fel se va putea spune adio terapiilor devastatoare
precum chimioterapia, radioterapia și îndepărtatea chirurgicală a tumorilor și
se va iniția un
business faraonic, pronostichează revista
italiană L'Espresso. De peste 20 de ani, zeci de laboratoare din întreaga lume
au fost frământate de două întrebări: cum se face că sistemul imunitar al unui
organism sănătos, care nu ezită să reacționeze în fața virusurilor și
bacteriilor, nu recunoaște celulele care, deși aparțin aceluiași organism, au
caracteristici cu totul diferite de cele normale și ar trebui prin urmare
identificate imediat și tratate ca străine?; dar mai ales, ce se poate face
pentru ca sistemul imunitar să funcționeze cu adevărat? Dacă până astăzi
vaccinurile anticancer au fost considerate o iluzie, situația s-a schimbat,
fiind aprobat primul vaccin de acest fel: DCVax, pentru carcinomul cerebral,
autorizat în Elveția.
Așa-numitele ''vaccinuri terapeutice''
sunt acele produse care încearcă să suscite o producere adecvată de anticorpi
specifici împotriva celulelor tumorale, și anume împotriva unei anumite
proteine neoplazice. Se numesc terapeutice deoarece, spre deosebire de
vaccinurile clasice, nu sunt administrate în scop preventiv, înainte de a se
manifesta maladia, ci după ce se pune diagnosticul, cu scopul de a se evita
evoluția sau reaparția tumorii neutralizate printr-o metodă clasică. ''Există
două abordări: în prima se pleacă de la o singură proteină /sau antigen/
produsă de tumora unui bolnav și se sensibilizează anticorpii aceluiași bolnav
ca să o recunoască și să ucidă toate celulele care o conțin'', a explicat
Michele Maio, care a inaugurat recent prima secție italiană de imunoterapie
oncologică la Spitalul Santa Maria alle Scotte din Siena. Această tehnică este
cea mai complexă, deoarece nu permite o substanță valabilă pentru toți. A doua
abordare constă în ''identificarea unei serii de proteine în măsură să suscite
un răspuns al organismului și în administrarea lor după ce au fost modificate
adecvat''.
Scopul este de a se depăși cele două
aspecte-cheie ale absenței răspunsului imunitar: slăbirea întregului aparat de
apărare ca urmare a bolii și mai ales trucurile folosite de celulele neoplazice
pentru a nu se face recunoscute de organism. Farmacologii au recurs la
amestecuri care stimulează reacția defensivă generală, virusuri și bacterii
inactive /inclusiv vibrionii holerei și antrax/, sau medicamente care fac
celulele tumorale mai sensibile la atacul anticorpilor
. Grupul de la Siena coordonează cel mai
mare studiu internațional realizat vreodată asupra unui vaccin împotriva tumorii
pulmonare, care va fi testat pe 2.500 de bolnavi.
Grupul de medicină moleculară din
cadrul Institutului Fundației FIRC de oncologie /IFOM/ din Milano, condus de
Maria Rescigno, a publicat recent în revista 'Immunity' datele cele mai recente
ale unei cercetări privind salmonellele antitumorale. ''De mai mult timp se
știa că, din motive ce nu sunt clare, unele tulpini de salmonella se
localizează în celule tumorale în mod specific. Am încercat să exploatăm acest
așa-numit tropism, alături de capacitatea de a declanșa o producere de
anticorpi specifici tipică salmonellelor'', a explicat Rescigno. Într-o primă
etapă, se administrează salmonella inofensivă, pentru a alerta organismul, care
să o recunoască, iar apoi aceeași salmonella este introdusă direct în melanom,
astfel încât să infecteze selectiv tumora. În acel moment, celulele imunitare
specializate, limfocitele T, recunosc invadatorul, pleacă la atac și ucid
celulele melanomului care conțin salmonella. Unul din marile avantaje ale
metodei, care a dat deja rezultate pozitive și la om, este faptul că imunizarea
se face oral, spre deosebire de cele care necesită injectare.
În opinia majorității analiștilor, în
termen de doi sau trei ani, piața medicamentelor oncologice va fi literalmente
invadată de multe alte produse similare. De aici o altă problemă, cea a
costurilor. Potrivit 'Wall Street Journal', care a făcut recent o analiză a
pieței specifice, companiile au investit cifre cu nouă zerouri în cercetare și
în obținerea licențelor de la mici ''company biotech'' cu rezultate
remarcabile. Printre acestea, Oxford Biomedica, de la care Roche a dobândit
drepturile pentru TroVax pentru suma de 717 milioane de dolari, și Medarex,
căreia Bristol-Meyers Squibb i-a plătit peste 500 de milioane de dolari pentru monoclonala
sa destinată melanomului. Estimările făcute asupra vaccinului împotriva tumorii
cerebrale în Elveția, care urmează să fie administrat unui număr de circa 200
de pacienți elvețieni, în cursul lui 2008, menționează încasări de 11 milioane
de euro, circa 55.000 de euro de pacient, cu un profit al companiei de peste 3
milioane de euro. Pentru 2009, încasările se vor cifra la 36 de milioane de
euro, cu un câștig net de circa 11 milioane de euro. Potrivit societății
internaționale de cercetări de piață, Datamonitor, piața globală a vaccinurilor
va atinge în 2015 cifra de 3,1 miliarde dolari, și aceasta luând în calcul
numai principalele companii din sector. /Rompres/
Acest articol a fost citit de 2679 ori.
|