|
Un parfum cu miros de gazonul proaspăt tuns ne ajută să scăpăm de stres |
|
|
|
02 Noiembrie 2009 |
Cercetătorii au descoperit că un element chimic eliberat de iarba proaspăt cosită provoacă fericire și relaxare, prevenind decăderea memoriei la bătrânețe. Știrea nu este o glumă, din potrivă, este rezultatul a mai mulți ani de studiu a unei echipe de cercetători australieni. Astfel după șapte ani de studii, oamenii de știință australieni spun că "mireasma de gazon proaspăt tuns" interacționează direct cu creierul, în special cu părțile memoriei și emoționale.
Oamenii de știință au creat, în acest scop, un parfum care "miroase ca un gazon proaspăt tuns".
Doctorul Nick Lavidis, neurolog la Universitatea din Queensland, Brisbane, a avut ideea parfumului, numit Serenascent. Ideea i-a venit acum 20 de ani, în urma unei călătorii prin pădurile Statelor Unite. "După trei zile petrecute în Parcul Național Yosemite, mă simțeam ca după o vacanță de trei luni. Nu am realizat pe atunci că datoram acest sentiment elementelor chimice benefice care se regăsesc în pini sau iarbă. După mulți ani, vecinul meu lăuda mirosul ierbii proaspăt cosite al peluzei și totul a început să prindă contur", a povestit Lavidis.
Această aromă funcționează în părțile creierului emoționale și ale memoriei, respectiv la nivelul amigdalei, centrul cheie al creierului care coordonează răspunsurile comportamentale, imunologice și endocrine la provocările mediului extern și la nivelul hipocampului, zona implicată în memoria spațială
.
"Aceste două zone sunt responsabile pentru reacția sistemului endocrin, care controlează eliberarea hormonilor de stres. Iar acest parfum pare să regleze aceste zone. Există două tipuri de stres. Primul apare atunci când urmează să efectuezi o sarcină, sau când știi că trebuie să-ți iasă ceva. Stresul este nociv atunci când devine cronic și este asociat cu creșterea presiunii sângelui, pierderi de memorie și cu slăbirea sistemului imunitar ", a afirmat dr. Lavidis.
S-a arătat că stresul cronic deteriorează hipocampusul prin reducerea numărului de conexiuni între celulele comunicatoare, ducând la pierderi de memorie.
Experimentele arată că la animalele expuse mirosului parfumului Serenascent - care combină trei elemente chimice eliberate la tăierea ierbii și frunzelor - nu a fost evidențiată această deteriorare a hipocampului. Parfumul eliberează plăcuta aromă a ierbii proaspăt tunse și sau a unei plimbări printr-o pădure cu vegetație bogată. Producția acestui parfum a început în luna septembrie 2009. "Acest parfum poate fi folosit chiar și pentru împrospătarea aerului din camere", a mai spus dr. Lavidis.
Acest articol a fost citit de 1100 ori.
|