Igiena bucală este un subiect important al menținerii sănătății unei persoane. Dinții sănătoși asigură o alimentație de calitate (mușcarea și masticarea se produc corespunzător și digestia bucală ușurează mult digestia generală a alimentelor), iar dinții frumoși dezvăluiți de un zâmbet larg radiază stare de bine și lumină în jur. Specialiștii în medicină psiho-somatică spun că dinții sănătoși și o mușcătură fermă indică abilitatea unei persoane de a lua decizii
ferme și de a nu șovăi prea mult. Orice călcătură strâmbă a dinților, sau prezența de carii, abcese sau lipsuri dentare indică indecizia, nesiguranța și adesea șovăiala unei persoane.
V-am prezentat argumentele de mai sus pentru a înțelege cât de important poate fi acest mic detaliu al anatomiei umane: dentiția.
Prevenția apariției cariilor dentare se poate face la copii prin tratamentul homeopatic adaptat și individualizat fiecărui copil. Cel mai frecvent în acest tratament se utilizează sărurile de calciu, remediile tip Calcarea, adică Calcarea carbonica, Calcarea phosphorica sau Calcarea fluorica, mai frecvent.
Alți copii au nevoie, tot pentru prevenția cariei dentare de remedii homeopatice precum Silicea, Natrium muriaticum sau Lycopodium, în funcție de constituția lor.
Și pentru adulți pot fi folosite remedii homeopatice, pentru îmbunătățirea structurii mineralelor din organism, dar acestea vor fi selectate după o consultație amănunțită de către medicul homeopat.
În situația în care dinții de lapte la copii se înegresc foarte repede, imediat după apariția lor, la copiii de 2-3 ani, ne gândim la administrarea unor remedii precum Staphysagria CH5 sau CH7, 3 granule de 2 ori pe zi, 1-2 luni. Cu acest remediu poate uneori să cadă de pe dinți tartrul dentar superficial depus pe suprafața acestora. Remediul poate fi folosit și pentru copii și pentru adulți, atunci când există tendința de a apare depozite negricioase, tip tartru, la nivelul suprafeței dinților.
Dacă în afară de depunerile negre, pe dinți apar și mici carii de colet, cu sau fără afectarea gingiei și apariția durerilor locale, remediul homeopatic la care ne gândim este Kreosotum CH7 sau CH9, 3 granule de 2 ori pe zi, o lună de zile.
Dacă apar dureri la nivelul unor dinți, cauzate de carii dentare sau de abcese dentare, atât la copii, cât și la adulți, principalul remediu homeopatic la care ne putem gândi este Plantago CH15 sau CH30, 3 granule de 3-4 ori pe zi, în funcție de intensitatea simptomelor dureroase.
Un abces dentar mare, cu senzație de roșeață, tumefacție, durere intensă, ca un junghi, ameliorată la aplicații reci (gheață locală) poate fi tratat homeopat, până se ajunge la medicul stomatolog cu remediu Apis CH30, 3 granule din oră în oră, 4-5-6 doze, 1-2 zile.
Majoritatea problemelor dentare importante se tratează la dentist, dar homeopatia poate ajuta suplimentar pacientul, pentru calmarea simptomelor și ușurarea intervenției stomatologice.
Acest lucru se poate întâmpla, de exemplu, după o extracție dentară, când sângerarea și inflamația gingiei poate fi controlată și rapid vindecată de administrarea de Arnica CH30, 3 granule de 3-4 ori pe zi, câteva zile, după intervenția stomatologică.
Dacă s-a intervenit și asupra nervului dentar, în timpul extracției dentare, atunci pentru tratamentul durerilor care apar după trecerea anesteziei, se recomandă Arsenicum album CH30 și Hypericum CH15 sau CH30, 3 granule din fiecare de 3-4 ori pe zi, câteva zile după intervenția stomatologică.
În afară de problemele legate de dinți, homeopatia propune și tratamente eficiente pentru tratamentul paradontopatiilor, adică a inflamațiilor și afecțiunilor gingiilor.
Principala schemă pe care o propun pentru tratamentul unor paradontopatii ușoare este combinația de Gingiva CH5, 3 granule de 2 ori pe zi, dimineața și seara, combinată cu Plantago CH5 sau CH7, 3 granule de 2 ori pe zi, dimineața și seara, zilnic, 2-3 luni de tratament. Această schemă poate fi folosită ca atare, sau combinată cu o schemă de gemoterapice și /sau fitoterapice.
Nu în ultimul rând, homeopatia deține și o serie de remedii foarte utile pentru tratamentul fricii de dentist și de tratamentul stomatologic.
Teama de dentist, cu anxietate de anticipație care duce la stări de tremur interior, cu slăbiciune, cu stare de leșin și palpitații poate fi tratată cu Gelsemium CH30, 3 granule în dimineața zilei de dentist și 3 granule chiar înainte de așezarea pe scaunul dentistului.
Dacă pacientul este hipersensibil la zgomotul turbinei stomatologice și nu poate suporta să o audă, atunci Theridion CH30, 3 granule înainte de tratamentul stomatologic îl poate ajuta să suporte mai bine acest tratament.
Există și alte remedii utile pentru anxietatea de anticipație și pentru alte reacții care apar înainte de a merge la dentist, dar acestea trebuie indicate după o evaluare individuală a pacientului.
Dr. Sorina Soescu
Acest articol a fost citit de 1430 ori.
|