|
Tomograf performant la Spitalul Județean Timișoara |
|
|
|
09 Iunie 2011 |
Serviciul de radiologie al Spitalului Județean Timișoara are, începând de luni, un nou tomograf, mult mai performant, care a costat 1,7 milioane lei și a fost achiziționat cu sprijinul Ministerului Sănătății.Prof. dr. Gheorghe Nodiți, managerul instituției, a declarat, într-o conferință de presă, că tomograful este prevăzut cu 16 diapozitive spre deosebire de cel vechi care avea doar unul, cu ajutorul lui se pot observa chiar și leziuni
de trei milimetri față de fostul aparat, care le putea evidenția doar pe cele de 10 mm, iar timpul de expunere a pacientului la iradiere pentru investigații este mult mai scurt.
"Noul tomograf este folositor și în contextul în care Spitalul Județean Timișoara a fost catalogat ca fiind de categoria I, ceea ce a presupus înființarea a patru noi specialități, între care Pneumologia și Oncologia
. Noul tomograf ne va permite să efectuăm mai multe tipuri de investigații, precum angio-tomografii și reconstrucții în diferite părți ale corpului. Aparatul vechi se defecta foarte des, doar ultima reparație ridicându-se la un sfert din prețul unui aparat nou. Noul tomograf are posibilitatea de a funcționa non-stop", a precizat prof. dr. Gheorghe Nodiți.
De noul echipament tomografic vor beneficia atât pacienții care reprezintă urgențe, cât și cei care pot dezvolta complicații în perioada internării. Până acum, persoanele internate care aveau nevoie de tomografii erau nevoite să și le facă la un centru din oraș, cu care spitalul avea contract de colaborare. La Spitalul Județean de Urgențe Timișoara ajung anual pacienți care necesită între 12.000 și 20.000 de tomografii, costul unei investigații putând depăși 600 de lei.
Acest articol a fost citit de 1222 ori.
|