|
Thlaspi bursa pastoris (sau traista ciobanului) - un remediu pentru urgențe feminine |
|
|
|
23 Ianuarie 2008 |
Traista ciobanului este o plantă binecunoscută în fitoterapia tradițională
pentru efectul său benefic asupra reglării hemoragiilor genitale feminine.
Remediul homeopatic preparat din această plantă, care aparține familiei
Cruciferelor, are o acțiune asemănătoare,
planta fiind un exemplu de constanță a acțiunii, indiferent de forma de preparare (tinctură fitoterapică sau remediu
homeopatic). Ca remediu homeopatic, Thlaspi bursa
pastoris este unul dintre principalele remedii cu efect anti-hemoragic,
indiferent de sursa hemoragiei. Dar clinic s-a demonstrat că efectele sale
benefice sunt în special la nivelul hemoragiilor uterine, în special cele
apărute în timpul sarcinii sau la naștere. Apar dureri colicative la nivelul
uterului, cu expulzie de cheaguri și sângerare abundentă.
Thlaspi bursa pastoris este indicat
și în cazul menstrelor abundente, cu cheaguri, care durează atât de mult timp,
încât femeia abia reușește să se refacă între două menstre-hemoragii. Este indicat
și în prezența unei leucorei abundente, sanguinolente, indiferent de cauza
producerii acesteia, dar mai ales în situații de fibrom uterin sau
endometrioză. De asemenea, are rezultate foarte bune în cazul hemoragiilor după
chiuretaje sau avorturi.
Poate fi indicat și în hematurii, precum și în situații de epistaxis și de
sângerări prin scaun (determinate de hemoroizi sau colită hemoragică), mai ales
dacă sunt apărute în timpul sarcinii.
Este important să ne gândim la
Thlaspi bursa pastoris CH15 sau CH30, 3 granule din 15 în 15 minute,
6-8 doze ca fiind unul dintre primele remedii la care ne vom gândi pentru
manifestări hemoragice legate sau care apar pe perioada sarcinii. Poate fi
administat în paralel cu măsurile de siguranță care se impun în astfel de
urgențe, inclusiv cu tratamentul alopat.
Dr. Sorina Soescu
Acest articol a fost citit de 3104 ori.
|