Remedii homeopatice utile toamna

on . . Accesări: 22628

astenia-de-toamna-big rsToamna este caracterizată prin variaţii climatice mari (rece dimineaţa şi seara şi cald la prânz), variaţii presionale şi de regim de viaţă (activitate mai intensă toamna, mai relaxată vară). Aceste variaţii solicită în mod deosebit rezervele energetice, fizice, emoţionale şi mentale ale unei persoane. Nu rareori ne vin la cabinet adolescenţi atât de obosiţi încât cearcănele le sunt mai mari decât ale unor adulţi care fac ture de noapte. Sau adulţi tineri care consumă cantităţi impresionante de cafea şi băuturi energizante, pentru a face faţă activităţilor zilnice.

 

Si acest lucru până la un moment dat, după care organismul nu mai are resurse pe care să le pună la bătaie şi pur şi simplu îşi pierde energia.


Atunci apare aşa zisa stare de astenie, care la început este mai uşoară, se ameliorază după odihna de noapte sau de week-end, dar ulterior devine atât de accentuată, încât se transformă într-un adevărat simptom de oboseală cronică.


Fiecare activitate, chiar dintre cele simple, ale rutinei zilnice, apare ca o piatră de moară în imaginaţia persoanei. Sarcinile în plus declanşează adevărate crize de nervi persoanei astenice. Apar dificultăţi de concentrare, de memorie, apar reacţii emoţionale (plâns uşor, lipsa încrederii în forţele proprii etc) şi evident, probleme relaţionale (cu cei apropiaţi sau cu străinii). Există o serie de remedii homeopatice care pot ajuta depăşirea acestui moment dificil de intersezon, ameliorând astenia şi ajutând persoanele să-şi recupereze abilităţile fizice şi mentale într-o perioadă scurtă de timp.


Principalul remediu pentru adulţi se numeşte Arnica, diluţia recomandată este CH7 sau CH9, în situaţii de astenie mai intensă chiar Arnica CH30, şi se administrează 3 granule, o dată sau de două ori pe zi, aproximativ o lună de zile. Arnica îmbunătăţeşte capacitatea de efort fizic şi mental a persoanei, având şi un efect anti-traumatic, adică diminuează impactul zilnic al micilor traume ale existenţei (certuri, contrarietăţi, frici, sperieturi etc). Este un foarte bun remediu adaptogen pentru adulţii activi şi se potriveşte vremurilor prezente, solicitante şi competitive.


Pentru tineri, elevi şi studenţi există preparatul homeopatic numit Kalium phosphoricum CH5 sau CH7, 3 granule o dată pe zi, 1-2 luni, care ajută atât pentru reducerea stării de oboseală, cât şi pentru o mai bună concentrare la şcoală, o mai bună memorie şi atenţie. Este un preparat recomandat în special înaintea examenelor şi tezelor.


Bineînţeles că alimentaţia corectă, cu fructe şi legume proaspete sau preparate calde tip supe sau mâncăruri, evitarea fast-food-urilor şi a băuturilor acidulate, care au efect intens demineralizat, ajută la refacerea energiei organismului. De asemenea, somnul de noapte, în special cel dintre orele 10 seara şi 12 noaptea este esenţial pentru recuperarea energiei organismului. Se ştie faptul că ficatul are ca ore de refacere şi relaxare intervalul dintre 1 şi 3 noaptea, acest interval trebuind să fie petrecut în somn, pentru ca ficatul să se refacă şi să funcţioneze optim. Statul perioade îndelungate la calculator sau petrecerea timpului în cluburi de noapte nu lasă ficatul să se odihnească şi atunci întreaga energie a organismului suferă.


La persoane vârstnice, lipsite de energie şi cu o stare emoţională de indiferenţă se recomandă preparatul homeopatic Selenium CH7 sau CH9, 3 granule o dată pe zi, dimineaţa, zilnic, timp de 1-2 luni.


De asemenea, se recomandă o alimentaţia echilibrată, precum şi plimbări cât mai frecvente în aer liber. Aerul curat şi mişcarea reprezintă adevărate binefaceri pentru organismul vârstnic, care are tendinţa să devină sedentar şi să petreacă prea mult timp în incinte interioare, incomplet aerisite şi uneori necorespunzător încălzite.


Menţinerea unui tonus energetic bun pentru fiinţa umană, la orice vârstă, reprezintă premiza trăirii unei vieţi armonioase, eficiente şi dedicate explorării lumii minunate în care trăim. Un organism sănătos şi plin de energie ne permite să dedicăm timp activităţilor creatoare şi exploratoare şi să ne bucurăm din plin de frumuseţile fiecărui anotimp.

Dr. Sorina Soescu

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!