SîmbĂtĂ, 26 Mai 2012
Prima pagină | Despre site | Forum | Contact
Tații trecuți de prima tinerețe fac copii mai sănătoși Listeaza E-mail
21 Februarie 2008
ImageUn studiu publicat în numărul din luna februarie al revistei de specialitate Human Reproduction aduce noi date care sunt în contradicție cu ceea ce lumea medicală susținea până în prezent. Astfel datele noului studiu susțin faptul că copiii care au tați adolescenți au o probabilitate mai mare de a se naște cu probleme de sănătate în comparație cu copiii ai căror tați au peste 40 de ani. Astfel, pentru o femeie tânără este mai bine să conceapă copii cu un bărbat trecut de prima tinerețe: asta pare a susține studiul realizat de cercetătorii canadieni… un asemenea bărbat ar avea șanse mai mari să dea viață unor copii sănătoși decât un tânăr în care urlă hormonii.
 O amplă cercetare a problemei privind modul în care vârsta părinților influențează posibilitatea apariției unor probleme la nou-născuți a relevat că cel mai mare pericol îi paște pe copiii ai căror tați nu au împlinit încă 20 de ani. Copiii unor bărbați mai tineri de 20 de ani au cu 22 la sută mai multe ”șanse” să moară în primele patru săptămâni de viață și cu 41 la sută - în primul an. În afară de aceasta, copiii unor tați foarte tineri se pot naște într-o proporție de 15 la sută înainte de termen, iar 13 la sută au un risc crescut de greutate mică la naștere. Copii ai căror tați aveau peste 40 de ani nu au prezentat asemenea probleme.
 Datele au fost colectate de la 2,614,966 de nașteri. Vârstele tuturor mamelor care au fost incluse în acest program de cercetare au fost cuprinse între 20 și 29 de ani, pentru a putea exclude influența vârstei mamei asupra rezultatelor . Copiii cu defecte congenitale au fost excluși din studiu, fapt care ar putea explica de ce nu au fost observate efectele adverse privind vârsta mai înaintată a taților. Profesorul Shi Wu Wen, care a condus grupul de cercetători din cadrul Health Research Institute din Canada, afirmă că rezultatele obținute sunt extrem de importante. ”În pofida faptului că în anumite cazuri acest risc nu crește foarte mult, pentru societate în general el va imens, dacă variațiile procentuale pe care le-am descoperit noi au într-adevăr legătură cu vârsta tatălui”, declară Shi Wu Wen.
 Totuși, este evident că un rol important îl joacă și factorii sociali. În majoritatea cazurilor, tații adolescenți sunt mai săraci decât bărbații de peste 40 de ani, ei stau mai prost la capitolul studii și le pot asigura cu greu soțiilor gravide ajutor medical, care ar permite evitarea apariției de probleme la copiii lor.
 Allan Pacey, profesor de andrologie la Universitatea Sheffield, are însă o altă părere: ”Este ușor să spui că spermatozoizii tânărului tată ar fi problema, că ei ar fi anormali. Acest lucru, însă, este infirmat de numeroase studii care au arătat că, odată cu înaintarea în vârstă, în ADN-ul celulelor sexuale ale bărbaților apar o mulțime de defecte. Cu mult mai convingătoare ar fi explicația potrivit căreia bărbații mai în vârstă pur și simplu au mai multe posibilități materiale în a-și sprijini soțiile gravide. De fapt, copiii bărbaților mai maturi își încep viața în condiții mai avantajoase”, conchide Pacey.
 
Human Reproduction, february 6, 2008

Acest articol a fost citit de 2362 ori.

Comenteaza articolul
Nume:
Titlu:
Comentariu:

Cod:* Code


Comentarii (1)
 
1. Scris de Aceasta adresa de e-mail este protejata de spam bots, trebuie sa ai activat suportul Javascript pentru a-l vedea in 14-03-2010 00:23
 
 
 
studiu
interesant
 
 
Meniu
Prima pagină
Știri medicale Știri generale Noutăți științifice Sănătate publică
Noutăți farmaceutice
Rezidențiat 2011
Terapii complementare Homeopatie Gemoterapie
Educație medicală
Conferințe EMC
Cursuri EMC
Conferințe internaționale
Examene
Resurse medicale
Lucrări științifice
Legislație medicală
Lista medicamentelor compensate și gratuite
Linkuri
Accesibil utilizatorilor înregistrați

www.postamedicala.ro vă trimite de două ori pe săptămână înștiințare gratuită prin e-mail despre toate noutațile apărute.

Medicamente compensate
Lista medicamentelor compensate din 1 ianuarie 2011(Ordinul CNAS 1103/29.12.2010):
Cartea de oaspeți
Vă invităm să semnați cartea de oaspeți postamedicala.ro

Știri generale
Noutăți științifice
Sănătate publică