DuminicĂ, 12 Februarie 2012
Prima pagină | Despre site | Forum | Contact
Țările baltice, pe primele locuri în Europa la consumul de băuturi alcoolice Listeaza E-mail
19 Aprilie 2006
ImageBucuria lituanianului Augustinas Grevys a fost de scurtă durată în momentul în care a fost cel care a s-a simțit cel mai bine dintre cei trei prieteni ai săi care au consumat fiecare aproape un litru de băutură alcoolică ce poartă numele de ”moonshine” (un fel de whiskey distilat numit și ”white lightning”, n.red). Grevys, de 34 de ani, nu a avut șansa de a cheltui cei 7 dolari câștigați - suficienți pentru a cumpăra două sticle de  ”moonshine” - deoarece a decedat în numai câteva ore. Fiecare dintre ceilalți trei prieteni ai lui au intrat în comă, după care se pare că s-au recuperat.
 Incidentul din 2001 a atras atenția la scară națională asupra problemei consumului de alcool din Lituania, determinând opinia publică să solicite oficialilor să facă demersuri în acest sens.
 Dar, la cinci ani de la acel eveniment, țările baltice - Lituania, Letonia și Estonia - încă se găsesc încă pe cele mai defavorabile poziții ale mai multor categorii de sănătate ale Uniunii Europene, legate de consumul excesiv de alcool, printre care rata bolilor de ficat, moartea în urma accidentelor rutiere, sinuciderile, intoxicațiile cu alcool și psihozele, potrivit rapoartelor Organizației Mondiale a Sănătății.
 Nici una dintre aceste țări nu deține un program global, bine finanțat, de luptă împotriva abuzului de alcool, iar unele tradiții culturale puternic înrădăcinate în ceea ce privește consumul băuturilor alcoolice tari, nu dau semne că ar dispărea.
 "Suntem o națiune mică cu 1,4 milioane de locuitori și una dintre populațiile lumii cu rata ce mai mare de scădere a populației", a declarat activistul estonian care militează pentru moderație în consumul de alcool, Lauri Bekmann. "O țară ca a noastră va muri dacă va continua să bea în acest ritm".
 Lituania are o rată a sinuciderilor și a rănirilor autoprovocate de 39 de persoane la 100.000 de locuitori, fiind pe departe cea mai mare rată din Europa, incluzând și țările nemembre în UE precum Rusia, Belarus și Ucraina, iar experții asociază acest lucru cu consumul excesiv de alcool din această țară. Estonia se clasează pe locul trei, iar Letonia pe locul al patrulea.
 "Vodca rămâne încă soluția la multe probleme pentru numeroasele suflete rănite, dar aceasta duce spre un singur drum - spre autodistrugere", a scris doctorul lituanian Danute Gailiene în cartea sa, "Ei nu au trebuit să moară", ce abordează problema suicidului din această țară.
 Alcoolul este în mare parte de vină pentru nesiguranța șoselelor din țările baltice, cele mai periculoase din rândul celor 25 de membre ale UE. Letonia deține cea mai mare rată a deceselor cauzate în urma accidentelor rutiere - 220 de decese la un milion de locuitori, în 2004 - situându-se înaintea Lituaniei, cu o rată de 216 decese la același număr de locuitori, potrivit statisticilor europene.
 Statisticile europene ale OMS arată că în medie estonienii consumă anual 13,4 litri de alcool pur - situându-se pe locul trei în Europa. Letonia și Lituania figurează cu cifre mai mici în statisticile oficiale. Oricum, cifrele nu iau în calcul vânzările ilegale de alcool - care reprezintă o mare parte din piața din țările baltice.
 OMS estimează că cele trei republici ex-sovietice și Slovacia au rata cea mai mare, neînregistrată, de consum de alcool, din cadrul celor 25 state membre ale UE - de aproximativ 7 litri de persoană pe an în Letonia.
 Problema, susțin activiști din domeniul sănătății, ar putea fi atribuită sărăciei, lipsei de voință politică pentru a lupta împotriva abuzului de alcool, tradițiilor baltice în ceea ce privește consumul băuturilor și prețurile accesibile în procurarea acestora, inclusiv a băuturilor contrafăcute. Alcoolismul afectează deja imens finanțele statului și amenință generațiile ce vor urma în statele baltice.
 "Din rândul tinerilor, nu cunosc nici măcar o singură persoană care să nu bea până nu se îmbată. Chiar și tineri de 16-17 ani beau atât de mult, încât seara nu mai sunt în stare să se întoarcă singuri acasă", a declarat Mareks, 28 de ani, care vinde ilegal băutura ”moonshine” și nu și-a făcut public și numele de familie de teamă să nu fie condamnat.
 Refuzul unui pahar de alcool sau neterminarea unei sticle de băutură care a fost deschisă reprezintă o lipsă de politețe în țările baltice. Iar persoana care termină sticla este așteptată să cumpere una nouă.
 Pentru mulți, perioada festivalurilor de vară din intervalul 23-24 iunie, care de cele mai multe ori presupune consumul unor băuturi foarte tari, eclipsează chiar Crăciunul - cea mai mare sărbătoare din calendar.
 Cei care fac campanie anti-alcool cred că cheia rezolvării acestei probleme o reprezintă schimbarea atitudinii oamenilor în legătură cu consumul băuturilor alcoolice și acceptarea din partea guvernanților că acest lucru reprezintă într-adevăr o problemă.
 Ben Baumberg, un cercetător în cadrul Institutului pentru Studii în domeniul Alcoolului din Cambridgeshire, Marea Britanie, a declarat că țările baltice ar putea învăța de la vecinii lor nordici, care au tradiții similare în ceea ce privește consumul de alcool.
 "În Finlanda, Suedia, Norvegia și Islanda oamenii tind să bea în același fel, dar nivelul consumului este mult mai scăzut", a declarat Baumberg. "Oamenilor (din țările nordice) le este teamă de problemele cauzate de alcool și există voința politică de a se ocupa de această problemă", a continuat acesta. "Impresia mea este că în țările baltice încă nu există acest drept", a subliniat Baumberg.
 Unii susțin că petrecerile tradiționale în care se consumă excesiv alcool au luat amploare în timpul celor cinci decenii de dominație sovietică, deși, ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, a făcut unele eforturi pentru a limita băutul excesiv. Decretul său dat în 1985, care prevedea restricționarea vânzărilor și producerii băuturilor alcoolice a fost anulat în cele din urmă, în parte din cauza oamenilor care nu putea renunța la alcool sau votcă și se îndreptau spre alte surse mult mai toxice și mai periculoase precum moonshine, parfum și chiar lichid de frână.
 Eșecul a întărit și mai mult ideea că oamenii vor găsi întotdeauna o metodă de a bea indiferent de cât va interveni guvernul, determinând parlamentarii să ignore în mare măsură problemele alcoolismului.
 Creșterea taxelor, susțin parlamentarii, nu va face decât să îi determine pe oameni să cumpere alcool în mod ilegal.
 În orașul port estonian Parnu, în urmă cu cinci ani, 68 de persoane au decedat și alte 80 au avut de suferit după ce au consumat dintr-un singur butoi cu metanol cu alcool, care poate produce orbirea sau chiar moarte, chiar dacă este consumat într-o cantitate mică. Alte șapte persoane dintr-un oraș letonian au murit anul trecut după ce au consumat astfel de băuturi.
 Balticii, care au salariile cele mai mici din rândul țărilor membre ale UE, preferă să riște periodic consumând din aceste containere de băutură letală moonshine și alte băuturi ilegale, care de obicei reprezintă 96-98 la sută de alcool etilic diluat în apă, fiind practic disponibil în orice sat, localitate sau oraș din această regiune.
 Doctorul Astrida Stirna, care conduce Agenția de Stat privind Dependența de Alcool, estimează că aproximativ 25-30 la sută din alcoolul consumat în Letonia este netaxat și ilegal.
 Băutura moonshine poate fi preparată și în casă, în general prin fermentarea unui amestec compus din pâine, cartof, drojdie, zahăr și apă. Dar, de cele mai multe ori, se diluează etanol de contrabandă din Rusia și Belarus. Poliția de frontieră confiscă în mod regulat containere care sosesc în țările baltice, depistând chiar conducte de moonshine care veneau din Rusia.
  Totuși, au fost luate unele măsuri, Estonia a instituit toleranță zero față de condusul autovehiculelor sub influența alcoolului. Letonia a introdus o lege anul trecut prin care impunea penalități dure, o amendă de 847 de dolari sau 15 zile de pușcărie pentru cei surprinși prima dată la volan după ce au consumat băuturi alcoolice.
 Dar unii experți sunt de părere că este nevoie de mult mai mult decât atât.
 Un studiu estonian a constatat că guvernul a cheltuit între 8-10 miliarde de coroane /610-770 milioane dolari/ numai anul trecut pentru a combate problemele de pe urma consumului de alcool, de cinci ori mai mult decât suma de 1,93 miliarde coroane /148 de milioane de dolari/ de pe urma taxelor plătite de pe urma comercializării acestor produse.
 Cifrele furnizate de OMS indică faptul că Lituania și Estonia fac parte din primele cinci țări din Europa în ceea ce privește bolile cronice de ficat, iar Estonia se clasează pe locul al doilea, după Germania, în ceea ce privește psihozele alcoolice.
 Unii activiști din Estonia militează pentru adoptarea modelului suedez în care taxele ridicate duc la scăderea consumului de alcool și unde toate tipurile de băuturi se comercializează în magazinele de stat.

 
 Lauri Bekmann, care se află la conducerea Uniunii Estoniene pentru Moderație în consumul de alcool, a declarat că parlamentarii ar trebui să ia în serios această luptă.
 "Dacă vom limita vânzările de alcool și publicitatea acestora, cred că acest lucru ar avea un efect pozitiv asupra alcoolismului", a subliniat ea. "Nu putem schimba generația veche, dar putem încerca să ajungem la generația tânără", a conchis aceasta. (Rompres)

 


Acest articol a fost citit de 1787 ori.

Comenteaza articolul
Nume:
Titlu:
Comentariu:

Cod:* Code


Fii primul care comenteaza articolul
 
Meniu
Prima pagină
Știri medicale Știri generale Noutăți științifice Sănătate publică
Noutăți farmaceutice
Rezidențiat 2011
Terapii complementare Homeopatie Gemoterapie
Educație medicală
Conferințe EMC
Cursuri EMC
Conferințe internaționale
Examene
Resurse medicale
Lucrări științifice
Legislație medicală
Lista medicamentelor compensate și gratuite
Linkuri
Accesibil utilizatorilor înregistrați

www.postamedicala.ro vă trimite de două ori pe săptămână înștiințare gratuită prin e-mail despre toate noutațile apărute.

Medicamente compensate
Lista medicamentelor compensate din 1 ianuarie 2011(Ordinul CNAS 1103/29.12.2010):
Cartea de oaspeți
Vă invităm să semnați cartea de oaspeți postamedicala.ro

Știri generale
Noutăți științifice
Sănătate publică