|
Sunteți nemulțumiți de recalcularea salariilor, depuneți contestații |
|
|
|
23 Februarie 2010 |
Federația Sindicatelor Solidaritatea Sanitară a declanșat prima acțiune de protest, și anume contestarea recalculării salariilor , a anunțat președintele Federației. Federația 'Solidaritatea Sanitară' din România le recomandă tuturor salariaților din sectorul sanitar, care sunt nemulțumiți de salariul pentru luna ianuarie 2010, să depună contestații față de modul în care le-a fost recalculat salariul, în conformitate cu prevederile art. 34 din Legea 330/2009, privind
salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
'Sunt sfătuiți să recurgă la acest gest toți salariații care au un venit mai mic decât în luna decembrie 2009, cei care nu au beneficiat de evaluare în 2009, salariații cărora nu le-au fost incluse sporurile în salariul de bază ori nu le-au fost luate în considerare unele sporuri pe care le-au primit sau trebuiau să le primească în anul 2009', precizează Rotilă.
În condițiile legii, susțin sindicaliștii, unitățile sunt obligate să emită decizii privind recalcularea salariului pe care să le comunice salariaților cu semnătură de primire, acesta fiind actul administrativ la care se referă alin. 2 al art
. 34 din Legea unică de salarizare.
Totodată, având în vedere prevederile art. 3 din Ordinul comun al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ministerului Finanțelor Publice nr. 32/42/ 2010 Solidaritatea Sanitară cere tuturor organizațiilor sindicale din sectorul sanitar să centralizeze toate contestațiile depuse individual și să înainteze o contestație colectivă a modului de calcul a salariilor, în numele membrilor de sindicat către Agențiile Teritoriale pentru Prestații Sociale, responsabile de controlul aplicării legii 330/2009 în teritoriu.
În situația în care unitățile nu soluționează contestațiile în mod favorabil salariaților în termenul legal de 10 zile, Federația recomandă sindicaliștior să facă acțiune în instanță.
Solidaritatea Sanitară va transmite membrilor de sindicat modelul de cerere de chemare în judecată în fața instanțelor de contencios administrativ și le va acorda sprijin juridic, beneficiind în acest sens și de sprijinul rețelei de juriști a CNS 'Cartel Alfa' răspândită în toată țara.
Solidaritatea Socială face precizarea că acest demers face parte din prima etapă a programului de acțiuni de protest stabilit împreună cu celelalte federații bugetare din cadrul CNS Cartel Alfa./Agerpres/
Acest articol a fost citit de 1278 ori.
|