SîmbĂtĂ, 26 Mai 2012
Prima pagină | Despre site | Forum | Contact
Strategia MS de raționalizare a spitalelor Listeaza E-mail
25 Martie 2011
spital.jpgLa propunerea Ministerului Sănătății, Guvernul a aprobat Strategia Națională Actualizată de Raționalizare a Spitalelor pe perioada 2011-2012. Documentul prevede  măsuri care privesc reorganizarea sistemului spitalicesc, o finanțare mai sustenabilă, remodelarea cererii de servicii medicale, eficientizarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, dar și o strategie coordonată pe resurse umane. Una dintre cele mai importante prevederi ale strategiei se referă la clasificarea spitalelor, proces demarat anul trecut de Ministerul Sănătății.

Până la data de 1 iunie 2011, spitalele vor fi clasificate în 5 categorii, în funcție de competențe. Metodologia de clasificare a spitalelor se află în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Sănătății, urmând a fi publicată în Monitorul Oficial până la 1 aprilie. După acest termen, toate unitățile sanitare publice vor intra într-un proces de clasificare care se va desfășura în maxim 30 de zile. Conform actului normativ, spitalele se vor clasifica pe 5 categorii, în funcție de competențe, după cum urmează:

a)categoria I - nivel de competență foarte inalt;

b)categoria II - nivel de competență inalt;

c)categoria III - nivel de competență mediu;

d)categoria IV - nivel de competență bazal;

e)categoria V - nivel de competență limitat.

Clasa I este clasa de  competență foarte înaltă care, practic, corespunde profilului unui spital regional de urgență. „Astăzi, în România, nu există niciun spital care să se încadreze la clasa I de competență foarte înaltă. Sunt 18 specialități care ar trebui să se regăsească într-un spital de clasa I, ceea ce arată organizarea deficitară a rețelei spitalicești”a spus ministrul Cseke Attila.

Strategia mai stabilește și elaborarea unui plan național privind spitalele și a unui plan regional și local privind sistemul spitalicesc, care va decurge în urma clasificării spitalelor. De asemenea, se prevede informatizarea sistemului și introducerea cardului de sănătate. „Nu există costuri suplimentare pentru asigurat față de acel cost pe care noi l-am anunțat, și care va fi în jurul valorii de 2 euro, nicio declarație notarială în plus la eliberarea cardului de sănătate și nicio altă categorie de cheltuială pentru o eventuală analiză medicală”a precizat ministrul Sănătății.

O altă măsură cuprinsă în Strategie se referă la elaborarea planului național de resurse umane în sistemul serviciilor de sănătate publică în România. În prezent,  există 11.000 de medici de familie în sistemul sanitar românesc, iar în pregătire, în perioada de rezidențiat, mai sunt 4.800, fără șanse mari de a intra la terminarea specializării în sistemul rețelei de asistență medicală primară.Strategia națională de raționalizare a spitalelor și a sistemului de sănătate cuprinde și  crearea unui fond național de reechilibrare a bugetelor spitalelor, care va avea ca principale criterii clasificarea spitalelor și principiul "banii urmează pacientul".

De asemenea, se prevede încurajarea, prin mecanisme financiare, a participării asiguratorilor privați în sistemul asigurărilor de sănătate, dar și introducerea pachetului minimal de servicii medicale, cu expertiza Băncii Mondiale. „În completarea acestui pachet minim de servicii medicale, asigurații vor putea accesa asigurările private de sănătate și ne propunem să crească numărul de asigurări private în sistem”a subliniat ministrul Cseke.

Acest articol a fost citit de 811 ori.

Comenteaza articolul
Nume:
Titlu:
Comentariu:

Cod:* Code


Fii primul care comenteaza articolul
 
Meniu
Prima pagină
Știri medicale Știri generale Noutăți științifice Sănătate publică
Noutăți farmaceutice
Rezidențiat 2011
Terapii complementare Homeopatie Gemoterapie
Educație medicală
Conferințe EMC
Cursuri EMC
Conferințe internaționale
Examene
Resurse medicale
Lucrări științifice
Legislație medicală
Lista medicamentelor compensate și gratuite
Linkuri
Accesibil utilizatorilor înregistrați

www.postamedicala.ro vă trimite de două ori pe săptămână înștiințare gratuită prin e-mail despre toate noutațile apărute.

Medicamente compensate
Lista medicamentelor compensate din 1 ianuarie 2011(Ordinul CNAS 1103/29.12.2010):
Cartea de oaspeți
Vă invităm să semnați cartea de oaspeți postamedicala.ro

Știri generale
Noutăți științifice
Sănătate publică