Stiri medicale

Ceaiul combate diabetul şi cataracta

on .

Un alt argument în favoarea utilizării ceaiurilor este reprezentat de studiile pe animale care au demonstrat că acestea constituie o metodă simplă şi necostisitoare pentru prevenţia diabetului şi chiar a cataractei.

Cancerul mamar şi sarcina

on .

O sarcină dusă la termen la o vârstă cât mai tânără reprezintă una dintre cele mai eficiente metode pentru prevenţia cancerului de sân, spun cercetători din Philadelphia.

AINS: siguranţă şi după tonsilectomie

on .

AINS sunt medicamentele uzuale pentru combaterea durerii consecutiv amigdalectomiei la copii, dar având în vedere caracteristicile lor antiagregante mulţi medici şi-au pus problema administrării lor de frică să nu precipite sângerări abundente.

Felicitări!

on .

Câştigătorii concursului organizat de postamedicala.ro au fost desemnaţi în persoana D-nei Dr. Melania Macarie şi Claudia Preda. Detalii privind intrarea în posesia premiilor vor fi furnizate prin email.

Nesiritid creşte mortalitatea în insuficienţa cardiacă

on .

Forma intravenoasă a factorului natriuretic atrial, cunoscut sub denumirea de Nesiritid, administrat bolnavilor cu insuficienţă cardiacă care prezintă fenomene acute de decompensare creşte riscul mortalităţii în prima lună după externare, declară oamenii de ştiinţă de la Universitatea din New York şi Michigan.

AINS scad riscul de cancer al cavităţii bucale la fumători

on .

Riscul de a dezvolta cancer al mucoasei cavităţii bucale este cu 65% mai redus la pacienţii fumători, care consumă antiinflamatoare nesteroidiene, precum aspirină sau ibuprofen timp îndelungat, în comparaţie cu fumătorii care nu iau aceste medicamente, aflăm dintr-un articol prezentat la a 96-a conferinţă anuală a Asociaţiei Americane pentru Cercetare în Cancer.

Evaluare a programului naţional TBC

on .

Specialişti ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) au făcut o evaluare a Programului de control al tuberculozei din România, la cererea responsabililor în domeniu din ţara noastră care au considerat pertinent un asemenea demers pentru corectarea deficienţelor.

Ministrul Sănătăţii se va întâlni cu conducerea spitalelor care au datorii

on .

  Ministrul Sănătăţii, prof. dr. Mircea Cinteză, a anunţat că săptămâna aceasta se va întâlni cu conducerea celor peste 60 de spitale care au datorii, dar care sunt în cadru legal şi nu şi-au depăşit bugetele, şi cu celelalte 50 de spitale care au cheltuit peste bugetele alocate, ceea ce înseamnă infracţiune în condiţiile în care bugetele sunt foarte mici.

Ministrul sănătăţii nu intenţionează să demisioneze la cererea Camerei Federative a Medicilor

on .

  Ministrul sănătăţii, Mircea Cinteză, declară că nu va demisiona la cererea Camerei Federative a Medicilor din România, decât în cazul în care vor fi găsite greşeli care-i pot fi imputate. Camera Federativă a Medicilor din România a cerut public, miercuri, 13 aprilie, demisia ministrului sănătăţii, pe motiv că noile reglementări în privinţa vânzării de medicamente gratuite şi compensate îngreunează inutil activitatea doctorilor.

Preventoriile şi sanatoriile TBC vor fi desfiinţate

on .

  Prof. dr. Paul Stoicescu, preşedintele Societăţii de pneumologie, a declarat că se va renunţa la aceste sanatorii şi preventorii, fără a preciza însă un termen. El a explicat că internările de lungă durată nejustificate, multe datorate unor interpretări incorecte, nu fac decât să afecteze cheltuielile din cadrul Prgramului de control al tuberculozei.

Cupa Presei la slăbit

on .

La World Class Fitness Academy Downtown s-a dat startul la Cupa Presei la slăbit. Aproape 100 de ziarişti se vor strădui să slăbească sub supraveghere medicală şi cu un regim de exerciţii fizice. Concursul a început cu efectuarea probei la cântar, pe un aparat special care indică stratul de grăsime.
Competiţia se va desfăşura în perioada 18 aprilie-18 mai la World Class Fitness Academy Downtown, iar câştigător va fi desemnat cel care va pierde cel mai mult din ţesutul adipos.

Bugetul pe 2005 alocat spitalelor este mai mic decât cel din 2004

on .

  Potrivit preşedintelui ASR, prof. dr. Florian Popa, care este şi director al Spitalului "Sfântul Pantelimon", bugetul pe 2005 pentru spitale este mai mic decât cel alocat în 2004. A explicat de asemenea că 70% din buget reprezintă cheltuieli de personal, ceea ce rămâne pentru medicamente şi materiale sanitare - 30% - fiind insuficient.

Pachet de măsuri administrative

on .

  Prin pachetul de măsuri legislative, Ministerul Sănătăţii îşi va reforma sistemul sanitar pentru a permite o finanţare mai bună a acestuia. Totodată, prin măsurile administrative aplicate în perioada aprilie- septembrie 2005 Ministerul Sănătăţii va elimina pierderile, risipa şi fraudele care conduc la dezechilibrarea sistemului public de sănătate.

Efectul protector al nitritului de sodiu

on .

Nitritul de sodiu este un compus chimic utilizat pentru conservarea produselor de carne, iar din punct de vedere medical doar în tratamentul intoxicaţiei cu cianură. Însă noile studii efectuate pe animale arată că nitritul de sodiu ar putea fi utilizat protecţia şi conservarea ţesuturilor şi a funcţiei organelor după infarct miocardic, intervenţii chirurgicale abdominale laborioase şi după transplantul de organ.

Fumatul provoacă leziuni oculare degenerative

on .

Riscul progresiei degenerescenţei maculare către orbire este dublat de către fumat, aflăm dintr-un articol publicat în British Journal of Ophthalmology. Aproape 30.000 de cazuri de orbire din Marea Britanie apărute la vârstnici pot fi atribuite fumatului.

Proteste Cartel Alfa

on .

  Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii consideră că nu există temei pentru anularea Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Listei cuprinzând medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2005 aşa cum au cerut astăzi reprezentanţii Cartel Alfa.

Citeste si...

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!