Medicament administrat pe cale orală pentru combaterea păduchilor

on . . Accesări: 3834

ivermectina.jpgEste posibilă combaterea păduchilor cu medicamente luate pe cale orală, arată un studiu care arată că ivermectina este mai eficientă decât loţiunile clasice. În contextul creşterii rezistenţei acestor paraziţi la tratamentele clasice, medicamentul reprezintă o reală alternativă terapeutică, eficientă în 95% din cazuri, potrivit studiului apărut joi în revista americană New England Journal of Medecine. 'Ivermectina este mai eficientă decât cea mai bună loţiune anti- păduchi, dar trebuie utilizată în cazurile greu de tratat, rezistente la loţiuni', spune coordonatorul studiului.

Ca mulţi alţi paraziţi, păduchii s-au adaptat pentru a supravieţui în condiţii grele. Prin evoluţia patrimoniului lor genetic, devin rezistenţi la insecticidele din loţiuni. Ca urmare a apariţiei acestei rezistenţe, epidemiile de păduchi sunt tot mai greu de tratat şi eradicat, necesitatea găsirii unor alternative terapeutice fiind tot mai evidentă.

Cercetători şi medici din spitalele franceze au realizat un studiu pentru a compara eficienţa comprimatelor de ivermectină administrate pe cale orală şi pe cea a unei loţiuni clasice împotriva păduchilor, unui număr de 812 persoane contaminate din 376 familii (engleze, franceze, irlandeze şi israeliene). Rezultatele obţinute au fost edificatoare: 95% din cele 398 persoane (adulţi şi copii) tratate cu ivermectină au scăpat de păduchi în 15 zile de la începerea tratamentului, faţă de 85% din cele 414 care s-au tratat cu loţiune.

Păduchii sunt paraziţi care infectează circa 100 de milioane de persoane pe an, în toată lumea, afectând mai ales copiii între 3 şi 11 ani. Ivermectina, comercializată deja, este un medicament prescris împotriva râiei şi contribuie (sub numele Mectizan) la tratarea oncocercozei (orbirea de râu) în Africa./Agerpres/

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!