Una din trei persoane cu diabet zaharat se confruntă și cu neuropatia diabetică

on .

Conf. univ. dr. Ioan Vereșiu, președintele Societății de Neuropatie Diabetică, a declarat că în România una din trei persoane bolnave de diabet se confruntă cu neuropatie diabetică 

"În România în jur de una din trei persoane cu diabet zaharat se confruntă cu neuropatie diabetică, potrivit președintelui Societății de Neuropatie Diabetică. Aproximativ două milioane de români din categoria de vârstă 20-79 de ani are diabet, conform rezultatelor studiului epidemiologic Predatorr, prezentate în anul 2014", precizează comunicatul.  

 

Ioan Vereșiu a spus că, în cazurile de neuropatie diabetică, cea mai frecventă complicație a diabetului zaharat, adoptarea unei diete echilibrate, bogate în legume, fructe, cereale integrale, pește și nuci permite menținerea nivelului glicemiei în limite normale. 

"Persoanele cu neuropatie diabetică ar trebui să adopte și un program alimentar corespunzător, să mănance la intervale regulate și să consume porții moderate, de aceeași consistență de fiecare dată, pentru că alimentația este foarte importantă și în controlul eficient al neuropatiei diabetice", a menționat Vereșiu. 

Conform Societății de Neuropatie Diabetică, diabetul zaharat este cauza declanșatoare pentru numeroase complicații considerate la rândul lor factori de risc de dizabilitate și deces. Dezvoltarea acestor complicații pe termen lung este cauzată în cele mai multe cazuri de nivelul ridicat de glicemie, de aceea controlul periodic și adoptarea unei alimentații corespunzătoare sunt măsuri de bază privind prevenția și managementul diabetului zaharat. 

Nutriția joacă un rol important în menținerea unui nivel al glucozei în parametri normali, reducând astfel semnificativ riscul instalării complicației cel mai frecvent întalnite în cazurile de diabet zaharat — neuropatia diabetică.

Atunci când nivelul glucozei este ridicat, crește riscul instalării neuropatiei diabetice, afecțiunea care deteriorează nervii provocând pierderea senzitivității. Această complicație se manifestă în special la nivelul membrelor inferioare. prin senzații de furnicături, dureri și parestezie. Cea din urmă consecință este cu atât mai importantă cu cât face imposibil pentru bolnav să observe anumite răni care, trecute cu vederea, conduc la infecții și cresc riscul de amputație. 

Cluj: Asociaţia de Podiatrie, nou lansată, are ca scop scăderea amputărilor la pacienţii dibetici

O alimentație corectă este imperios necesară în prevenția și controlul neuropatiei diabetice, dar și a altor complicații severe specifice diabetului zaharat. Deși nu este nevoie de un regim special, dieta adoptată trebuie să fie una bogată în nutrienți, moderată în carbohidrați și săracă în grăsimi, recomandă și Organizația Mondială a Sănătății.

Astfel, consumul de carbohidrați rafinați, precum paste, pâine și orez, ar trebui să fie limitat în favoarea unor carbohidrați bogați în fibre care, pentru că se digeră încet, împiedică organismul să producă mai multă insulină. O atenție deosebită ar trebui acordată și consumului de grăsimi, care ar trebui să fie unul moderat, iar alimentele ar trebui alese cu atenție, fiind indicate grăsimile nesaturate.

Neuropatia diabetică este cauzată în principal de hiperglicemie, dar mai are ca factori de risc și vârsta, hipertensiunea, fumatul sau hiperlipidemia.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!