Copiii care se culcă la ore fixe au performanţe mai bune

on . . Accesări: 1875

Child-Sleeping rsCopiii care se culcă la ore fixe au rezultate mai bune la citit, aritmetică şi se orientează mai bine în spaţiu decât ceilalţi, arată un studiu realizat recent. Diferenţa este şi mai mare în cazul fetelor, relatează maxisciences.com.

În timp ce numeroşi specialişti arată efectele nefaste ale lipsei de somn asupra copiilor, un nou studiu pune accentul pe importanţa orei de culcare. Desfăşurat de University College din Londra, studiul arată că acest element poate contribui la îmbunătăţirea inteligenţei copiilor.

Cercetătorii au desfăşurat studiul pe 11.178 de copii britanici de şapte ani. Ei au fost supuşi la teste de lectură, aritmetică şi aptitudinea de a repera ceva în spaţiu. Părinţii lor au fost chestionaţi pentru a afla orele la care se culcau copiii la trei, cinci şi şapte ani. S-a constatat că, de regulă, la trei ani copiii nu se culcă la ore fixe (19,5%). Odată cu trecerea anilor, apare obiceiul de a se culca la aceeaşi oră, doar 8,2% dintre copiii de şapte ani mergând la culcare la ore neregulate.

Oamenii de ştiinţă au mai observat că cei care nu erau obişnuiţi să se culce la ore fixe, la şapte ani au obţinut rezultate mai slabe la testele de citit, aritmetică şi aptitudinea de a repera ceva în spaţiu decât ceilalţi, potrivit rezultatelor publicate în Journal of Epidemiology & Community Health.

Studiul mai arată că, cu cât orele neregulate de culcare se prelungesc spre o vârstă mai mare a copilului, cu atât performanţele sunt mai departe de cele ale celor care se culcă la aceleaşi ore. Cercetătorii au mai constatat că fetele par mai sensibile la acest aspect decât băieţii. Rezultatele nu au fost influenţate de profesia părinţilor, timpul consacrat copiilor, activităţile de recreere sau timpul petrecut în faţa televizorului. Se pare că determinantă este ora fixă de culcare, potrivit autorilor studiului. Ei apreciază că modificarea orei de culcare poate întrerupe sau scurta durata somnului, ceea ce perturbă ritmul zi-noapte. În plus, schimbarea ar avea un impact şi asupra plasticităţii cerebrale şi a concentrării copiilor, lucru care înseamnă în cele din urmă scăderea capacităţilor cognitive.

Concluziile acestui studiu le completează pe cele din alte cercetări, potrivit cărora cei mai buni elevi la şcoală sunt cei care dorm mult, încheie maxisciences.com.

Sursa: AGERPRES

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!