Legea malpraxisului ar putea fi finalizată până la mijlocul lunii iulie

on . . Accesări: 3003

iStock 000005808120Medium 671 rsProiectul de lege privind răspunderea civilă a personalului medical ar putea fi finalizat până la mijlocul lunii iulie, apoi prezentat Guvernului spre aprobare până la data de 31 august şi introdus în Parlament, în procedură de urgenţă, a declarat luni ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, după o întâlnire de aproximativ patru ore cu toţi actorii din sistem - medici, pacienţi, reprezentanţi ai sindicatelor - pe tema reformei în Sănătate.

"Cât priveşte legea privind răspunderea civilă a personalului medical, împreună cu domnul doctor Arafat, mâine ne vom întâlni cu Autoritatea de Supraveghere Financiară - Departamentul de asigurări.

Astfel multe din problemele care au fost ridicate astăzi o să încercăm să le rezolvăm, să găsim contur pentru perfecţionarea proiectului de lege în forma în care el este deja cunoscut. Probabil că după ce vom avea această întâlnire cu Departamentul de asigurări, în cursul săptămânii viitoare vom mai face o întâlnire cu Colegiul Medical din România, cu grupul de lucru care a lucrat la acest proiect de lege, astfel încât până undeva la mijlocul lunii iulie să putem să avem proiectul de lege într-o formă finală şi să îl ducem în Guvern şi, dacă este posibil, între 15 şi 31 august să-l aprobăm în Guvern şi să-l ducem la Parlament, cu procedură de urgenţă", a afirmat Nicolăescu.

Raed Arafat: Cred că Legea malpraxisului va intra în dezbatere publică în maximum zece zile.

El s-a declarat mulţumit de întâlnirea cu partenerii de dialog, care au apreciat coerenţa şi mai ales ţintele de reformă din sănătate, convenindu-se ca aceste discuţii să aibă loc permanent.

"Întâlnirea a avut ca scop să prezentăm forme intermediare a patru proiecte de acte normative - malpraxis, statutul spitalelor, salarizarea personalului medical şi pachetul pentru servicii de bază. Am prezentat principalele direcţii de reformă ale sistemului sanitar din România. Le-am prezentat modalităţile de realizare a reformei prin măsuri legislative şi politici publice de natură executivă şi managerială şi am rămas plăcut surprins că s-a apreciat coerenţa reformei şi mai ales ţintele de reformă pe care ni le-am propus", a subliniat Nicolăescu.

Medicii vor fi obligaţi să-şi facă asigurare de malpraxis.

Ministrul a precizat că s-a convenit instituţionalizarea acestui tip de dialog, urmând să se mai facă ajustări la instrumentele concrete de realizare a lui. "Am făcut împreună o analiză şi din cuvintele spuse am înţeles că sunt mecanisme şi grupuri de lucru care au funcţionat, dar mai sunt unele astfel de grupuri care au de îndeplinit o serie de aspecte, pentru a fi mulţumitoare", a spus el.

4.200 de medici au participat la ateliere pe tema malpraxisului.

Ca o primă concluzie a acestui dialog, a arătat ministrul Sănătăţii, în circa două-trei săptămâni va fi organizată o nouă întâlnire cu aceiaşi parteneri, iar până atunci, se va dinamiza munca grupurilor de lucru şi se va accentua timpul de întâlnire a grupurilor de lucru unde sunt restanţe.

Sursa: AGERPRES

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!