În cazul măduvei spinării, acumularea acroleinei după stresul fizic provocat de traumatism, ar putea juca un rol central în instalarea paraliziei debilitante. Când se produce o ruptură la nivelul măduvei spinării, nu doar celulele traumatizate sunt expuse la un risc crescut de a fi afectate de radicalii liberi, ci se produce un cerc vicios, care intensifică procesul iniţiat de mediatorii chimici ajutând radicalii liberi să pornească un nou atac, la baza căruia se află acroleina.
  Radicalii liberi sunt duşmanii binecunoscuţi ale celulelor organismului sănătos, antioxidanţii de genul vitaminelor C şi E (etc.) putând avea un oarecare rol în protecţia faţă de efectele distructive ale acestora. Dar, pe când cei mai mulţi dintre radicalii liberi îşi exercită efectul toxic într-un interval de timp foarte scurt (fracţiuni ale secundei), după care pot fi eliminaţi rapid, acroliena persistă în ţesutul lezat mai multe zile, astfel efectul ei fiind mult mai susţinut şi periculos.
  De exemplu, după inhalarea fumului de ţigară de către anumite persoane concentraţia acroleinei în fluidele care acoperă lumenul căilor aeriene creşte cu un milimol, care deşi pare puţină,  înseamnă o creştere cu 1000 de ori faţă de valoare normală, reperezentând un pericol clar.
  În timp ce multe dintre ţesuturile afectate au capacitate de regenerare, leziunile măduvei spinării de obicei nu se vindecă. În general consecutiv unui şoc suferit procesul degenerativ de la nivelul măduvei spinării urmează un model bine definit. Prima dată devine total nefuncţional, îşi recuperează anumite funcţii după câteva zile, după care în urma leziunilor secundare îşi pirede din nou funcţiile.
  Experimente pe modele animale (porci) au demonstrat prezenţa acroleinei în nivel crescut în ţesutul spinal lezat cel puţin 7 zile după traumatism, sugerând rolul ei principal în susţinerea leziunilor secundare. Sunt în lucru studiile referitoare la anumite medicamente antihipertensive care au capacitatea de a lega şi a detoxifia această substanţă periculoasă.