Reflexoterapia şi afecţiunile dermatologice

on . . Accesări: 4716

Multe din bolile de piele pot fi tratate prin reflexoterapie, a declarat pentru Rompres, Costel Ifrim, specialist în reflexoterapie. O serie de factori pot acţiona numai asupra pielii, cauzând boli strict localizate, sau pot acţiona asupra altor organe, caz în care se produc modificări şi la nivelul pielii (diabetul, leucemiile, etc.), a explicat Ifrim. Cele mai multe afecţiuni dermatologice sunt cauzate de interdependenţa dintre factorii interni şi cei externi organismului. O funcţionare în parametrii normali a aparatului renal sau ficatului duce la menţinerea funcţiilor pielii în limite normale. Sănătatea va putea fi menţinută dacă sistemele endocrin, imunitar, circulator şi nervos vor funcţiona normal.
 Doctorul Costel Ifrim a menţionat trei dintre bolile dermatologice care se pot trata prin reflexoterapie. Acneea este o dermatoză caracterizată prin inflamaţie purulentă a foliculului pilo-sebaceu şi care apare sub formă de pustule localizate pe faţă, piept, umeri şi spate. Forma obişnuită se manifestă la tineri după pubertate, iar forma specială o reprezintă acneea rozacee care apare în special la femei dupa împlinirea vârstei de 40 ani. Reflexoterapia se aplică, în acest caz, după următoarea schemă: zona reflexă a glandelor suprarenale, zona reflexă renală (vezica urinară, ureter, rinichi); zona reflexă a glandei hipofiză; zona reflexă a ficatului şi toată zona reflexă a sistemului limfatic.
 Hiperhidroza este o transpiraţie excesivă care se manifestă în special la cei cu un sistem nervos excitabil, cu dereglări ale glandelor cu secreţie internă. Tratamentul prin reflexoterapie urmăreşte, în acest caz, reglarea funcţiei aparatului renal pentru ca toxinele să fie eliminate mai uşor; de asemenea, se vor normaliza funcţiile glandelor endocrine şi sistemului nervos vegetativ. Schema de masaj reflexogen va urmări traseele: renal, suprarenal, glanda afectată, plexul solar, zona reflexă a capului şi cea a zonei limfatice.
 O altă boală, psoriazisul, este o afecţiune de piele necontagioasă, localizată în mod obişnuit pe pielea capului, coate, genunchi şi umeri. Se prezintă sub forma unor pete roşii acoperite de scoame groase, stratificate şi lucioase, cu aspect de solzi de peşte. Acestea dau prurit, sângerări şi durere. În acest caz, tratamentul reflexogen a dat rezultate foarte bune, în foarte multe cazuri afecţiunea nu a mai recidivat. Se vor masa zonele reflexe ale rinichilor, ureterelor şi vezicii urinare pentru a stimula eliminarea toxinelor. Zonele reflexe corespunzătoare glandelor suprarenale şi paratiroidelor vor fi masate pentru combaterea stărilor inflamatorii. Zona limfatică va stimula creşterea puterii de apărare a organismului prin producerea de anticorpi. Vor mai fi masate zonele reflexe ale ficatului, vezicii biliare, stomacului şi intestinelor pentru reglarea funcţiilor metabolice.
 Costel Ifrim a adăugat că pe lângă cele trei boli la care s-a referit în detaliu se mai pot menţiona foliculita, candidoza, urticaria, neurodermita, fisurile anale, herpesul, papiloamele, petele de ficat, vitiligo, alopecia, cicatricele cheloide etc. Ca durată, şedinţele de reflexoterapie vor fi în funcţie de vârsta şi sexul pacientului, de asemenea, vechimea afecţiunii influenţează numărul de şedinţe.
 Prin reflexoterapie se urmăreşte, în primul rând, îmbunătăţirea celor trei funcţii ale pielii: funcţia de protecţie care urmăreşte creşterea rezistenţei mecanice, chimice, biologice, electrice şi termice; împiedicarea pierderilor de lichide şi electroliţi şi creşterea rezistenţei la radiaţii; termoreglarea, care asigură o temperatură constantă a corpului, indiferent de variaţiile din exterior şi funcţia metabolică care asigură metabolizarea substanţelor străine, toxice sau medicamentoase prin reacţii de oxidare, reducere şi conjugare, eliminând produşii finali de degradare care sunt urea şi creatinina.
 În bolile dermatologice, tratamentul reflexogen va fi însoţit şi de un regim alimentar bazat pe foarte multe sucuri proaspete de morcov, ţelină, păpădie şi sfecla roşie. Se vor evita condimentele, afumăturile, conservele, mezelurile, alcoolul şi băuturile acidulate. Un tratament reflexogen executat corect, un regim alimentar respectat cu stricteţe şi un tratament corespunzător fac ca un bolnav să treacă mai uşor peste afecţiunea de care suferă, susţine Costel Ifrim. /Rompres/

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!