Apneea de somn a copiilor deseori persistă şi după adenotonsilectomie

on . . Accesări: 4617

Numai un sfert dintre copiii la care s-a practicat adenotonsilectomie pentru sindromul de apnee obstructivă în somn răspund în mod complet la tratamentul invaziv aplicat, susţine un articol recent publicat în revista Journal of Pediatrics. „Trebuie să conştientizăm că nu toţi copiii la care se practică adenoidectomie sau tonsilectomie pentru apnee obstructivă în somn vor fi vindecaţi”, a declarat pentru Reuters Health dr. David Gozal, autorul principal al studiului.
 Dr. Gozal şi colegii săi de la University of Louisville din Kentucky, SUA au studiat 110 de copii la care s-a efectuat evaluare polisomnografică înainte şi după adenotonsilectomie.
 După intervenţia chirurgicală numai 25% a copiilor au avut un indice de apnee/hipopnee (AHI) de 1 episod pe oră sau mai puţin pe toată durata a somnului; la 46% AHI calculat a fost între 1 şi 4, iar la restul de 29% indicle a fost 5 sau mai mare.
 Un AHI de 5 sau mai mare a fost calculat postchirurgical mult mai frecvent la copiii obezi decât la cei cu o greutate normală (36.4% vs. 17.6%) şi invers: semnificativ mai puţini dintre copiii obezi au avut un indice de 1 sau mai mic.
 La comparaţia cu lotul control s-a observat că cei 25% cu un AHI de 1 sau mai mic au o normalizare completă a somnului după intervenţie.
 Având în vedere această rată relativ mică a răspunsului la tratament, în opinia doctorului Gozal „este importantă repetarea polisomnografiei după operaţie pentru a identifica pacienţii care necesită intervenţii adiţionale, mai ales în cazuri severe sau când există şi obezitate”. Aceste măsuri suplimentare ar fi „terapia antiinflamatoare sau tratamentul cu presiune pozitivă continuă la nivelul căilor aeriene”.
 
J Pediatr 2006;149:803-808.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!