Ministrul Cadariu: Nu avem laboratoare acreditate pentru analiza soluțiilor dezinfectante

on .

 

 

 

Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, a declarat că România nu are laboratoare acreditate pentru analiza soluțiilor dezinfectante folosite în spitale, informează AGERPRES.

"Nu avem laboratoare acreditate. Am dispus controale mixte, corp de control, inspecție și DSP, pe de o parte. Pe de altă parte, am identificat finanțare pentru a putea face aceste verificări.

În mod evident, pe termen scurt nu le putem face în țară și pot fi finanțate prin veniturile proprii ale DSP-urilor. Pe termen lung sunt două laboratoare. Institutul de Sănătate Publică se ocupă practic de ele și vor primi acreditare, estimăm, într-un an. Din veniturile proprii ale DSP pot să fie plătite sume la laboratoare de referință din afara țării până când le vom avea pe cele două despre care am pomenit. Noi nu avem laboratoare acreditate, sunt laboratoare private", a explicat Achimaș-Cadariu. 

Potrivit ministrului Sănătății, în România, avizele pentru soluțiile dezinfectante provin de la instituții europene, conform unei directive, și ele sunt acceptate pe baza documentelor emise în afara țării.

Continuarea articolului pe Agerpres.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Citeste si...

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!