Asociația de Luptă împotriva Bolii Parkinson a lansat 'Instalația din Lalele'

on .

 

 

 

Luni, 18 aprilie, a fost lansat de către Asociația de Luptă împotriva Bolii Parkinson, în pasajul pietonal de la Universitate "Instalația din Lalele", un ansamblu senzorial unic în țară, eveniment ce marchează Luna de Luptă Bolii Parkinson, informează AGERPRES.

"Instalația din Lalele" este prima instalație interactivă din România dedicată informării și cunoașterii unei afecțiuni, care transpune artistic unul dinte cele mai cunoscute simptome ale bolii Parkinson, tremorul incontrolabil, și va fi expusă în pasaj în perioada 18 — 24 aprilie.

 

Fiecare dintre cele șapte lalele care alcătuiesc instalația prezintă un tremor redat atât fizic, cât și prin intermediul luminii. Atunci când lalelele sunt atinse, tremurul încetează și lalelele emit un mesaj sonor de mulțumire.

Designul plafonului care susține instalația este inspirat din micro-structurile specifice sistemului nervos central. Pentru a sublinia boala Parkinson, instalația a fost realizată din metal, cel mai evocativ material pentru o boală a sistemului nervos care aduce, treptat, limitări pacienților.

"Simptomele motorii sunt cauza pentru care pacienții cu boala Parkinson sunt cel mai adesea confundați cu persoane aflate în stare de ebrietate și, astfel, stigmatizați. Prin crearea acestei instalații unice în România, ne-am dorit să transpunem, pe înțelesul publicului larg, aceste simptome. Sperăm că prin interacțiunea cu instalația să creștem empatia publicului larg pentru pacienții cu boala Parkinson și să îi îndrumăm pe cei care observă aceste simptome către medic", declară Dan Răican, președinte al Asociației de Luptă împotriva Bolii Parkinson.

Continuarea articolului pe Agerpres.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!