Premieră în sistemul medical public românesc - intervenție neurochirurgicală la pacient treaz

on .

 

 

 

A fost realizată în premieră națională, la Spitalul Clinic Colentina din Capitală, prima intervenție neurochirurgicală cu pacient treaz de către medicii români, pe o pacientă de 48 de ani, care prezenta o tumoră în aria motorie primară, aria senzitivă primară și aria care deservește percepția hemispațială, informează AGERPRES.

 "Medicii anesteziști implicați — dr. Lelia Iliescu medic primar ATI și dr. Adriana Badea medic specialist ATI — au avut un rol cheie, făcând posibilă o operație pe creier în timp ce pacienta era perfect trează, vorbea, râdea și desena pe hârtie", precizează sursa citată.

 

"Este cea mai spectaculoasă tehnică anestezică: pacienta primește inițial anestezie generală intravenoasă totală, este setată neuromonitorizarea și neuronavigația, apoi începe intervenția chirurgicală. Când se ajunge la formațiunea tumorală, adică după 20 — 30 minute, pacienta este trezită. Pe parcursul intervenției neurochirurgicale, care a durat 4 ore, pacienta în vârstă de 48 ani a fost perfect trează, foarte cooperantă și a efectuat diferite teste de evaluare a funcțiilor motorii și senzitive, în vederea stabilirii marginilor de rezecabilitate, astfel încât aceasta nu va rămâne cu deficite", a precizat medicul Lelia Iliescu, citată în comunicat.

Cotninuarea articolului pe Agerpres.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

 

Citeste si...

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!