Ministerul Sănătății a deblocat procedurile de transplant pulmonar

on . . Accesări: 1805

 

 

 

În urma demersurilor susținute de Ministerul Sănătății, prin semnarea scrisorii de intenție între Agenția Națională de Transplant și organizația europeană de profil Eurotransplant, transplantul pulmonar va fi reluat în cel mai scurt timp, informează AGERPRES.

 

"Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, a avut o serie de întâlniri cu prof. Bruno Meiser, președintele Eurotransplant, și prof. Walter Klepetko, șeful Secției de chirurgie toracică și al programului de transplant pulmonar de la Clinica Universitară AKH din Viena, acolo unde sunt efectuate operațiile de transplant pentru pacienții români, cu organe prelevate și puse la dispoziție prin rețeaua Eurotransplant", precizează ministerul într-un comunicat remis joi presei.

 

Astfel, s-a stabilit că pentru toți cei 7 pacienți români aflați în evaluare vor fi reactivate procedurile necesare, primii 2 dintre aceștia urmând să fie supuși transplantării, imediat ce vor fi identificați donatorii compatibili.

Continuarea articolului pe Agerpres.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!