Sală de kinetoterapie inaugurată la Institutul Clinic Fundeni

on . . Accesări: 1687

 

 

 

A fost inaugurată o sală nouă de kinetoterapie la Institutul Clinic Fundeni, unde pacienții cu hemofilie vor beneficia de servicii de recuperare, pe baza recomandării medicilor de specialitate, informează AGERPRES. 

 

Sala este dotată cu spalieri, bandă de mers, bicicletă ergometrică, cușcă Rocher, masa Bobath pentru exerciții pasive și scripetoterapie, bare paralele pentru reeducarea mersului, placă de balans pentru echilibru, fizioball.

 

"Acest compartiment se adresează întregii patologii din IC Fundeni. (...) Punctul foarte important este că se adresează pacienților hemofilici. Acești pacienți hemofilici au nevoie acută de acest tip de tratament și de aceste săli de kinetoterapie, care nu au existat până acum în România. (...) Deși vorbim despre un număr mic de pacienți la nivel național, în jur de 1.200, pentru mine este important ca orice pacient să aibă tratament corect. Din acești 1.200 cel puțin 200 sunt în evidențele IC Fundeni. Cu această sală putem să îndrăznim, să sperăm că le putem asigura tratamentul corect tuturor celor care au nevoie", a declarat managerul IC Fundeni, Carmen Orban. 

La rândul său, profesorul Daniel Coriu a afirmat că nu este vorba doar de o sală de kinetoterapie, ci un nou concept pentru România de îngrijire a pacienților cu hemofilie.

Continuarea articolului pe Agerpres.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!