INTERVIU Dr. Cristian Grasu: Anual, 50.000 de români au nevoie de radioterapie; în viitor am putea dubla numărul de pacienți tratați

on . . Accesări: 1679

 

 

 

Dr. Cristian Grasu, director în Ministerul Sănătății, a declarat în cadrul unui interviu că anual, în jur de 50.000 de bolnavi de cancer au nevoie de radioterapie, iar statutul poate asigura în prezent tratament pentru 17.000, informează AGERPRES.

Potrivit acestuia, pentru ca România să ajungă la nivelul țărilor din UE în ceea ce privește tratamentul prin radioterapie ar mai fi nevoie de peste 80 de acceleratoare, ceea ce ar presupune un efort financiar din partea statului de peste 350 milioane de euro, iar acest lucru nu este posibil fără un plan pe termen mediu.

 

Dr. Grasu susține că printr-un program cu Banca Mondială există posibilitatea ca în buncărele existente să fie instalate acceleratoare liniare și echipamentele necesare, la nivelul tehnologiei din 2015.

 

''În primul val vom dota patru centre (...), deoarece buncărele lor necesită puține lucrări de reamenajare. Aceste patru buncăre sunt la Baia Mare, Cluj, București — Institutul Oncologic și Spitalul Elias. În valul doi mai sunt încă opt centre la care este nevoie de anumite lucrări mai importante la structura de protecție. (...) Vor fi 14 acceleratoare liniare împreună cu toate echipamentele — planning, scanner, dozimetrie, brahiterapie — în așa fel încât circuitul să fie complet. Probabil că vom ajunge să dublăm numărul de pacienți. Dacă acum facem 17.000 de pacienți, să depășim 35.000'', afirmă medicul.

 

AGERPRES: Potrivit statisticilor, cancerul este o problemă cu care se confruntă mulți români. Din datele pe care le aveți, câți bolnavi de cancer sunt în România și care este rata mortalității comparativ cu alte state? Poate fi o cauză inexistența unui program de screening? 

Cristian Grasu: Ceea ce este foarte important este că în România, în fiecare an, se depistează zeci de mii de noi cazuri de cancer — aproximativ 75.000 de noi cazuri, aceasta fiind o valoare impresionantă. (...) Din cercetările statistice, aproximativ 50.000 au nevoie de radioterapie. Din acești 50.000 care au nevoie (n.r. — de radioterapie), posibilitățile existente la noi, în acest moment, asigură tratament pentru maximum 17.000 de cazuri.

Continuarea articolului pe Agerpres.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!