Cacao și ceaiul verde protejează împotriva unor complicații asociate diabetului (studiu)

on . . Accesări: 1830

 

 

 

Potrivit unui studiu brazilian, s-a constatat că ceaiul verde și cacao și ceaiul, datorită unor substanțe pe care le conțin, ajută la prevenirea și tratamentul unor complicații asociate diabetului în cazul rinichilor și retinei.  

Studiul a fost realizat de cercetători de la universitatea UNICAMP (Universidade Estadual de Campinas), după cum a informat FAPESP (Fundaçao de Amparo a Pesquisa do Estado de Sao Paulo), care a finanțat proiectul.

 

"În afară de cunoscutul efect antioxidant și antiinflamator, am demonstrat în mod riguros că ceaiul verde contribuie la diminuarea morții programate (apoptoza) în cazul podocitelor, celule care formează bariera ce restrânge trecerea proteinelor din sânge în urină", a subliniat coordonatorul proiectului, Jose Butori Lopes de Faria, potrivit site-ului agencia.fapesp.br.

Ceaiul verde: protecţie în bolile autoimune

Efectele benefice ale celor două produse sunt atribuite prezenței unor polifenoli. În mod surprinzător, cacao a acționat în mod pozitiv chiar și când a fost eliminat polifenolul (epicatechina).

Pe de altă parte, ceaiul verde poate proteja împotriva unor boli cardiovasculare, iar cacao reduce tensiunea arterială sistolică.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!