Schimbări în sănătate din luna mai. Noi condiţii pentru acordarea serviciilor medicale şi a medicamentelor

on . . Accesări: 2275

 

 

 

Furnizorii de servicii medicale şi asiguraţii au primit de la Casa de Asigurări Maramureş o serie de precizări referitoare la acordarea serviciilor medicale, a medicamentelor şi dispozitivelor medicale începând cu luna mai 2015.

Începând cu luna mai 2015, pentru acordarea serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale, dovada calităţii de asigurat se va face prin cardul naţional, adeverinţa de asigurat cu o valabilitate de 3 luni, eliberată la solicitarea asiguratului de către casa de asigurări de sănătate la care este luat în evidenţă pentru persoanele care refuză în mod expres, din motive religioase sau de conştiinţă, primirea cardului naţional, documentele prevăzute la art. 212 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru persoanele pentru care nu a fost emis cardul naţional, respectiv adeverinţă de înlocuire a cardului naţional pentru situaţiile în care se solicită emiterea cardului naţional duplicat. 

 

Pentru cei care nu ştiu, Viorel Deghid, preşedintele-director al Casei de Asigurări de Sănătate Maramureş a declarat că documentele prevăzute la art.212 alin.1 din Legea nr.95/2006 sunt adeverinţa de asigurat eliberată, ca şi până acum, prin grija casei de asigurări la care este înscris asiguratul sau documentul rezultat prin accesarea de către furnizorii aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate a instrumentului electronic pus la dispoziţie de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.  

Potrivit CAS Maramureş, are prioritate, dintre cele două variante de mai sus, interogarea instrumentului electronic şi numai în situaţia în care rezultatul interogării este unul negativ, pacientul va fi direcţionat către CAS Maramures pentru obţinerea adeverinţei de asigurat. Directorul CAS Maramureş, Viorel Deghid a declarat că este importantă interogarea intrucât astfel se poate afla dacă a fost emis cardul naţional de sănătate sau nu.

Sursa stiri: adevarul.ro

 

 

 

Citeste si...

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!