Terapii noi pentru boli infecţioase vor fi introduse în urma aplicării unui ordin de ministru

on . . Accesări: 1385

 

 

 

Vor fi introduse mai multe tratamente inovative destinate pacienţilor cu boli infecţioase, printre care şi hepatita C, HIV/SIDA, în urma aplicării unui ordin de ministru care se află în dezbatere publică până pe 2 aprilie.

"O modificare a prezentului act normativ este introducerea pentru bolile infecţioase, asta înseamnă terapii noi. Toată lumea îşi doreşte ca şi bolile cu transmitere sexuală, cum ar fi HI/SIDA, bolile infecţioase, hepatita, să fie tratate cu tratamente inovative.

Asta încercăm să facem prin criteriile pe care noi le-am modificat. (...) În funcţie de individualitatea organismului, toţi suntem diferiţi unul de celălalt, în funcţie de asta vom face analiza şi vom constata care este, cum vom aplica o terapie pe nişte costuri în aşa fel încât să fie în beneficiul pacientului", a declarat luni cu prilejul unei dezbateri directorul în cadrul Ministerului Sănătăţii Mihaela Udrea. 

Potrivit acesteia, "din punct de vedere teoretic" din 2 aprilie ordinul poate fi aplicabil şi se vor putea încheia contractele cost-volum, acest lucru însemnând că se va putea trece la terapii noi pentru pacienţi. 

Directorul MS a spus că o altă modificare pe care o va aduce ordinul de ministru "în favoarea pacientului" va fi şi modalitatea de calcul a costurilor, costul pe terapie, care va însemna o economie, astfel încât să poată fi trataţi mai mulţi pacienţi. 

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat vineri că în cazul în care negocierile dintre CNAS şi producătorii de medicamente vor decurge bine, pacienţii diagnosticaţi cu hepatita C vor putea beneficia de tratament fără interferon în jurul datei de 1 mai.

"Suntem într-un proces avansat de discuţii (...). Nu vreau să dau un termen foarte clar, dar cu siguranţă în următoarele săptămâni cred că va fi posibilă semnarea primului acord cost-volum pe acest subiect. Sperăm să îl semnăm în aprilie, nu depinde numai de noi. Ministerul Sănătăţii a făcut tot ceea ce ţinea de minister şi de Agenţia Medicamentului. În momentul de faţă sunt discuţiile legate de acest aspect la CNAS şi săptămâna viitoare demarează negocierile. Asta înseamnă că e posibilă o înţelegere pe subiectul interferon free cât de curând, noi vă spuneam că în jurul Paştelui ne aşteptăm la decizii pozitive în acest sens, deci, până în jur de 1 mai putem să comunicăm", afirma Bănicioiu.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!