Galaţi: Grup special de lucru pentru gestionarea fenomenului noilor etnobotanice

on . . Accesări: 824

 

 

 

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Galaţi, Petrică Paţilea, a declarat că instituţia a organizat o şedinţă la care au participat şefii instituţiilor responsabile în combaterea fenomenului de etnobotanice, precum medici, poliţişti, procurori şi cadre didactice.

,,În legătură cu acest subiect, prin ordin de prefect, se va constitui un grup special de lucru cu reprezentanţi ai instituţiilor ce au atribuţii în gestionarea acestui fenomen', a declarat Petrica Paţilea.

 

Una dintre măsurile luate va fi raportarea mai rapidă a cazurilor de intoxicaţii cu substanţe etnobotanice. Acest tip de intoxicaţii vor fi raportate la fel de rapid ca şi agresiunile grave, crimele sau bolile ce ar putea duce la epidemii. 

Aproape 50 de tineri au ajuns, în ultimele două săptămâni, la camera de gardă a Spitalului de Urgenţă Sf. Apostol Andrei din Galaţi, după ce au consumat substanţe necunoscute. 

Autorităţile locale s-au mobilizat după ce atât Centrul Antidrog Galaţi, cât şi Spitalul de Urgenţă, au avertizat asupra intensificării consumului de etnobotanice de tip nou. Este vorba de spice-uri făcute la domiciliul dealer-ilor din îngrăşământ, otravă pentru şoareci, acetonă şi ceai de plante, care nu ies la analizele toxicologice clasice.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!