Dr. Monica Dragomir (IOB): Aproximativ 500 de cazuri noi de cancer la copii pe an se înregistrează în România

on . . Accesări: 1352

 

 

 

Şeful secţiei de oncologie pediatrică de la Institutul Oncologic Bucureşti, dr. Monica Dragomir a declarat că aproximativ 500 de cazuri noi de cancer la copii se înregistrează anual în România, în prezent aproape 5.000 de pacienţi cu vârste mici având această boală în evoluţie sau remisiune.

Potrivit acesteia, aproximativ 200.000 de cazuri noi apar anual la nivel mondial, incidenţa fiind între 8 şi 16 cazuri noi la 100.000 de copii.

 

"În România, în 2005, incidenţa era de 9,5 cazuri noi la 100.000 de copii. Cancerul la copil este o boală rară, el prezintă sub 2% din toate cancerele. Conform centrului nostru de statistică şi datelor furnizate de forurile naţionale, ar fi chiar sub 2% în România, undeva în jur de 1,5 - 1,6% din toate cancerele", a precizat medicul oncolog, adăugând că, totuşi, cancerul la copii este a doua cauză de deces la categoria de vârstă 4 - 15 ani în lume.

"A fost făcut un salt impresionant în rezultatele terapeutice în domeniul oncologiei pediatrice de la 50% supravieţuire în anii '70 iar după anii '90 cifrele arată că este undeva peste 80%, ceea ce este enorm, dacă comparăm cu cancerele adultului. În România, în ceea ce priveşte tratarea cancerelor la copii suntem undeva foarte aproape de ce se poate face în lume. Nu este permis să se înceapă tratamentul, dacă nu ai dovadă că este bolnav. Cancerele la copil sunt greu de recunoscut. Orice schimbare în stare de sănătate a copilului trebuie investigată. De asemenea, orice formaţiune tumorală trebuie investigată", a recomandat medicul.

Ea a atras atenţia că unii părinţi se prezintă târziu cu cei mici la doctor iar alte ori biopsia este făcută incorect.

Prezent la conferinţă, directorul medical al Institutului Oncologic Bucureşti, Mircea Savu, a precizat că diagnosticarea timpurie este primul pas pentru vindecarea copilului.

"Avem probleme cu diagnosticarea în stadii terminale şi la adulţi, în toată oncologia. Diagnosticul timpuriu creşte speranţa de viaţă. În prezent, onco-pediatrii au la dispoziţie arme mult mai eficiente de luptă împotriva acestei boli. Diagnosticul precoce permite un control al bolii cu mai puţine sacrificii şi complicaţii şi sechele ale tratamentului", a spus directorul.

În opinia acestuia, radioterapia este metoda de tratament "cea mai vitregită", care pe viitor ar trebui susţinută.

"În România se face radioterapie la copiii bolnavi de cancer de mulţi ani. În momentul de faţă, radioterapia din IOB trece printr-o perioadă de restructurare. Tehnicile moderne de tratament prin radioterapie sunt mari consumatoare de timp faţă de tehnicile tradiţionale, ceea ce, din păcate, în loc să crească capacitatea de preluare în tratament, scade. Problema pe care o avem în momentul de faţă este necesar să găsim o modalitate de sedare a copilului în timpul tratamentului. Este benefic pentru radioterapeut, care îşi poate configura mult mai eficient volumele pe care le are de iradiat şi, pe de altă parte, este comod pentru toată lumea. Sunt situaţii în are copilul se sperie, nu stă liniştit. Acesta este programul pe care încercăm să îl dezvoltăm în IOB", a anunţat directorul medical.

"Colectivul de medici şi personalul medical în fiecare zi doreşte să facă ceva nou pentru salvarea pacienţilor", a declarat managerul Institutului Clinic Fundeni, Carmen Orban.

Amalia Şerban, director în Ministerul Sănătăţii, a amintit că în anul 2015 ministerul va încerca să aibă şi un program naţional pentru teste genetice, astfel încât fiecare pacient diagnosticat cu cancer să beneficieze de tratament personalizat şi astfel rezultatele să fie mult mai bune.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!