ANA: Acţiuni de informare derulate cu ocazia Zilei Naţionale fără Tutun - joi, 20 noiembrie

on . . Accesări: 1887

 

 

 

Astăzi, 20 noiembrie, este Ziua Naţională fără Tuturn, ocazie cu care, se organizează la nivel naţional, activităţi de informare-sensibilizare-conştientizare în mediul şcolar, familial şi în comunitate, asupra riscurilor consumului de tutun şi de formare de abilităţi de viaţă sănătoasă. 

"Având ca temă "Ajută-mă să cresc!", Ziua Naţională fără Tutun oferă ANA cadrul informării şi sensibilizării populaţiei nefumătoare cu privire la riscurile la care se supune prin inhalarea fumului de ţigară - aşa numitul "fumat pasiv" -, alături de încurajarea acesteia din urmă de a-şi solicita dreptul la un aer fără fum de ţigară, prin respectarea prevederilor legale în vigoare", se arată în comunicatul ANA, remis miercuri AGERPRES.

 

De asemenea, specialiştii ANA atrag atenţia şi asupra efectelor dăunătoare în planul sănătăţii ale fumatului secundar, în special asupra copiilor care cresc în familii cu cel puţin un membru fumător.

Potrivit datelor suplimentare furnizate de comunicatul ANA, în România, se fumează zilnic peste cinci milioane de pachete de ţigări.

Aproximativ 85% dintre pacienţii cu cancer bronhopulmonar sunt fumători, conform Societăţii Române de Pneumologie.

Totodată, studiile au arătat că 89% dintre fumătorii din ţara noastră şi-ar dori să reducă numărul ţigărilor sau să renunţe complet la fumat.

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, fumatul produce în prezent circa şase milioane de victime anual, dintre care peste cinci milioane sunt utilizatori şi ex-utilizatori, iar mai mult de 600.000 sunt nefumători expuşi fumatului pasiv.

Se estimează că, până în anul 2020, numărul deceselor ar putea creşte la 7,5 milioane pe an, fumatul determinând 10% din totalul deceselor.

Numeroase studii arată că fumatul pasiv este o cauză a bolilor cardiace şi a cancerului pulmonar la adulţii expuşi. În Europa, bolile legate de fumat fac anual 650.000 victime; dintre acestea, 80.000 de decese sunt urmare a fumatului pasiv, se mai arată în comunicatul ANA.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!