Veninul de scorpion vine în ajutorul medicilor în lupta cu tumorile cerebrale

on . . Accesări: 803

 

 

 

BBC informează că, în curând chirurgii ar putea să folosească unul dintre cele mai veninurile mortale ale naturii pentru a colora tumorile, astfel încât să fie mai uşor de văzut în integralitatea lor, chirurgia pe creier fiind una dintre cele mai delicate operaţiuni pe care un medic le poate efectua.

În confruntarea cu tumorile cerebrale chirurgia este adesea singura modalitate de a elimina cancerul, însă operaţiile pot fi dificile, fiind nevoie de o mână sigură şi de o privire expertă pentru a elimina întreaga tumoare. 

 

Dr.Jim Olson, medic oncolog pediatru şi cercetător la Centrul de Cercetare a Cancerului Fred Hutchinson din Seattle, a dezvoltat o tehnică care ar putea transforma modul de luptă cu tumorile, bazată pe veninul înţepăturii de scorpion, scrie BBC. 

"Tumor Paint" este un medicament care se ataşează celulelor tumorale şi străluceşte făcându-le mai vizibile. Acest medicament îi ajută pe chirurgi să facă mai uşor diferenţa între tumorile cerebrale şi celulele sănătoase. Colorantul este produs folosind peptide din specia Scorpionul Negru, care are o înţepătură paralizantă. 

În acelaşi timp, Olson urmăreşte şi alte moduri neconvenţionale de combatere a cancerului. El a înfiinţat "Project Violet", numit astfel după numele unei paciente bolnave de cancer care şi-a donat creierul pentru cercetarea ştiinţifică înainte de a muri la vîrsta de 11 ani, care are drept scop strângerea de fonduri din surse publice, astfel încât să fie grăbită producerea unor medicamente promiţătoare aflate în curs de elaborare.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!