Bihor: Cartea neurochirurgului David I. Levy, "Materie cenuşie", tradusă şi lansată de autor, în premieră naţională, la Oradea

on . . Accesări: 1035

 

 

 

Directorul executiv al Fundaţiei Hospice Emanuel, Marinela Murg a declarat că doctorul american David I. Levy, specialist de top în tratamentul accidentelor cerebrale, îşi va lansa, în premieră naţională, în data de 28 octombrie, la Oradea, cartea "Materie cenuşie", tradusă la Editura Scriptum din Oradea.

Renumitul neurochirurg va participa a doua zi la o prelegere sub genericul "Spiritualitate, empatie şi fericire în practica medicală şi în viaţă".

 

'Traducerea şi lansarea acestei lucrări de mare performanţă este o premieră nu numai pentru ţara noastră, ci şi pe plan european. Ştim că mai există doar o singură editură din Franţa care lucrează la traducerea acesteia în limba franceză. Am putea să spunem că va fi un eveniment de marcă', a declarat, pentru AGERPRES, Marinela Murg. 

Dr. David I. Levy practică neurochirurgia şi este profesor la Universitatea California, în San Diego. A publicat zeci de articole în mai multe jurnale de specialitate, iar în 2011 a scris cartea 'Gray Matter' (Ed. Tyndale), tradusă de curând şi în limba română cu titlul 'Materie Cenuşie'. D. David I. Levy a fost inclus în topul chirurgilor din Statele Unite ale Americii în anii 2010, 2011, 2012, 2013.

El a fost invitat special în România pentru a fi prezent la lansarea cărţii sale la Oradea, precedată, în week-end, de participarea sa la Conferinţa Asociaţiei Naţionale de Îngrijiri Paleative de la Timişoara, unde va susţine câteva prelegeri. 

'Când vorbim de îngrijire paleativă, noi ne referim la abordarea holistică a pacientului, cu toate nevoile pe care le are, nu doar cele medicale, ci şi în plan psiho-emoţional şi spiritual. Iar Dr. Levy, inclusiv în cartea 'Materie cenuşie', recunoaşte acestei nevoi şi le abordează ştiinţific,' a mai precizat Marinela Murg. 

Lansarea cărţii va avea loc în sala festivă a Primăriei Oradea, iar prelegerea o va susţine în sala Filarmonicii de stat Oradea. Evenimentele vor fi susţinute în limba engleză, cu traducere simultană în limba română. 

Organizatorii evenimentelor sunt Fundaţia Hospice Emanuel, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, Centrul de Cercetări în Medicină de Înaltă Performanţă - Facultatea de Medicină şi Farmacie, din Universitatea Oradea, Fundaţia pentru Sănătate Bihor, Filarmonica de Stat Oradea, Editura Scriptum şi Fundaţia Comunitară Oradea, alături de mai mulţi sponsori.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!