Asociaţia Transplantaţilor va derula şi în acest an Campania "Spune Da ! Susţine donarea de organe !"

on . . Accesări: 1986

 

 

 

Campania "Spune DA! Susţine donarea de organe!" organizată de Asociaţia Transplantaţilor din România (ATR) va ajunge în Oradea pe 21 octombrie, la Arad pe 22 octombrie şi Timişoara pe 23 şi 25 octombrie.

Potrivit unui comunicat de presă al asociaţiei, campania este desfăşurată şi în acest an sub auspiciile Ministerului Sănătăţii şi îşi propune creşterea gradului de conştientizare a populaţiei cu privire la importanţa dezvoltării unui curent favorabil în societatea civilă privind donarea de organe, pentru a veni în ajutorul numărului mare de pacienţi de pe listele de aşteptare şi pentru care transplantul reprezintă ultima şi singura soluţie salvatoare.

 

"Activitatea de transplant este esenţială pentru un sistem medical modern. Acordăm o atenţie deosebită pentru această activitate medicală. Acţiunile pe care le-am derulat au permis remunerarea coordonatorilor de transplant, deblocarea de posturi şi creşterea numărului de spitale care să poată efectua operaţii de transplant. La fel de importantă este conştientizarea importanţei actului de donare, care poate salva astfel vieţi. Salut iniţiativa Asociaţiei Transplantaţilor din România, care atrage atenţia asupra donării şi aspectelor acesteia, de la aspecte legale la cele care ţin de activitatea de transplant, mai ales că România este pe primul loc în acest an în Europa în ceea ce priveşte creşterea procentului de transplant", a declarat Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, prin intermediul comunicatului de presă.

Potrivit reprezentantului asociaţiei Gheorghe Tache, activitatea de informare şi conştientizare a publicului cu privire la legalitatea şi generozitatea actului donării a devenit "o tradiţie" pentru asociaţie. 

"În acest sens, ATR desfăşoară a VII - a ediţie a Campaniei 'Spune DA ! Susţine donarea de organe", în cadrul căreia încercăm să ajungem în cât mai multe locuri din ţară unde să interacţionăm cu oamenii, iar prin exemplul nostru, ca beneficiari ai unui transplant, să evidenţiem şansa la o nouă viaţă oferită prin acceptarea donării. Începem această ediţie a campaniei în oraşul Oradea, oraş cu tradiţie în declararea potenţialilor donatori aflaţi în moarte cerebrală", a declarat preşedintele Asociaţiei Transplantaţilor din România, Gheorghe Tache. 

Ca parte a campaniei, pe 24 octombrie, la Timişoara va avea loc a IV-a ediţie a Conferinţei naţionale anuale a ATR, "Transplantul, pacientul în stare post transplant şi viaţa cotidiană a acestuia", eveniment organizat în colaborare cu Houston NPA.

La conferinţă vor participa membrii Asociaţiei Transplantaţilor din România, reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, centrelor de transplant, Agenţiei Naţionale de Transplant, ai administraţiei locale, centrelor regionale de transplant, ai Colegiilor Medicilor şi Farmaciştilor, ai Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate, ai Direcţiilor de Sănătate Publică, Spitalelor Judeţene, medici de familie, SMURD, Crucea Roşie, studenţi la medicină etc.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!