Un ordin al CNAS va impune folosirea cardului de sănătate

on . . Accesări: 707

 

 

 

La finele lunii, va fi emisă un ordin care vizează obligativitatea validării serviciilor medicale cu ajutorul cardului de sănătate şi, achiziţionarea cititoarelor de carduri într-un termen de 30 de zile de către toţi furnizorii din sistem, a declarat Casa Naşională de Asigurări de Sănătate (CNAS). 

"Avem convingerea că furnizorii de servicii medicale înţeleg importanţa acestui proiect şi sunt interesaţi că acesta să funcţioneze, însă regulile sunt necesare în orice sistem care se doreşte funcţional.

Acesta este motivul pentru care la finalul acestei luni va fi emis un Ordin de Preşedinte CNAS, care vizează obligativitatea validării serviciilor medicale cu ajutorul cardului de sănătate şi, deci, achiziţionarea cititoarelor de carduri, într-un termen de 30 de zile de la emiterea ordinului, de către toţi furnizorii din sistem. În acest mod ne vom asigura că, în perioada de testare, toţi furnizorii de servicii medicale vor activa cardurile asiguraţilor şi vor valida prin intermediul lor serviciile medicale pentru care pacienţii s-au prezentat la medic", a declarat Vasile Ciurchea, preşedintele CNAS, potrivit unui comunicat al instituţiei remis presei.

Conform sursei citate, cititoarele de carduri postate pe site-ul CNAS sunt testate şi validate ca fiind compatibile cu soluţia informatică a cardului naţional iar acestea, indiferent de preţurile lor, care variază între 5 şi 80 de euro, sunt funcţionale.

"Furnizorul poate alege oricare model de cititor din această listă. Mai facem precizarea că doar asiguraţii cu vârsta peste 18 ani vor primi carduri de sănătate. Copiii sunt asiguraţi prin lege, aşadar vor beneficia ca şi până acum de serviciile medicale, fără să fie necesară prezentarea cardului personal sau al unuia dintre părinţi. În această categorie intră şi copiii instituţionalizaţi. De asemenea, serviciile medicale de urgenţă fac parte din pachetul minim de servicii medicale, care se acordă atât persoanelor asigurate, cât şi persoanelor neasigurate. La accesarea acestui tip de servicii nu este necesar ca pacientul să facă dovada calităţii de asigurat", susţine CNAS.

Poziţia CNAS vine după ce Societatea Naţională de Medicină a Familiei şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie au comentat implementarea cardului de sănătate.

Potrivit Casei, acest card va permite utilizarea fondurilor din sistemul de asigurări sociale de sănătate într-un mod mult mai transparent şi mai eficient.

"CNAS are în centrul acţiunilor sale asiguratul iar principalul său obiectiv este de a asigura accesul pacienţilor în mod echitabil şi nediscriminatoriu la servicii de sănătate, în condiţiile utilizării eficiente a Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (...). CNAS a primit semnale pozitive din partea asiguraţilor, care doresc să folosească acest card pentru a valida serviciile medicale de care beneficiază. De asemenea, sunt furnizori de servicii medicale care doresc să utilizeze cardul cât mai curând", se arată în comunicat.

Reprezentanţii CNAS precizează că, pentru ca sistemul să funcţioneze fără sincope în momentul în care va deveni obligatoriu prin lege, este necesară o perioadă de testare, în care să fie identificate şi rezolvate eventualele probleme care pot apărea la utilizarea cardului de sănătate la nivel naţional.

De asemenea, perioada de testare va fi în acelaşi timp şi o perioadă de acomodare a asiguraţilor şi a furnizorilor de servicii medicale cu această soluţie informatică, mai precizează sursa citată.

Totodată, reprezentanţii CNAS susţin că au avut numeroase întâlniri cu asociaţiile de pacienţi şi cu furnizorii de servicii medicale în care au fost prezentate atât modul de funcţionare al cardului de sănătate, cât şi beneficiile pe care acest proiect le aduce în sistem.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!