Tulcea: Primele carduri de sănătate vor ajunge în judeţ la sfârşitul lunii

on . . Accesări: 901

 

 

 

La sfârşitul lunii septembrie, vor ajunge la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Tulcea primele carduri pentru locuitorii judeţului, urmând ca acesştia să intre în posesia lor în termen de aproximativ o lună. 

Directoarea CAS, Eugenia Vasile, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că primele două loturi de carduri vor ajunge în judeţ în ultima parte a lunii, 23 respectiv 30 septembrie, iar alte trei loturi, până la finele lunii viitoare.

 

'Conform contractului încheiat cu Poşta Română, cardurile de asigurări de sănătate vor ajunge la populaţie în termen de 20 de zile de la predarea acestora către factorii poştali. Dacă acestea nu vor fi preluate de beneficiari, vor fi returnate Casei', a menţionat directoarea CAS Tulcea.

În paralel, potrivit sursei citate, medicii de familie au obligaţia de a achiziţiona cititoare de carduri, costul unui aparat variind de la 60 de lei la 350 de lei.

'Până în prezent, la nivelul judeţului, au fost distribuite 77 de carduri de sănătate pentru pacienţii care fac dializă, iar programul se derulează fără probleme', a afirmat Eugenia Vasile.

Cardurile de asigurări de sănătate vor fi distribuite, potrivit sursei citate, doar asiguraţilor şi vor cuprinde datele de identificare ale beneficiarului, precum şi cele de identificare în dosarul electronic de sănătate, introducerea acestuia având drept obiective monitorizarea serviciilor medicale şi eliminarea posibilelor fraude în sistem.

La nivelul judeţului Tulcea, potrivit directorului CAS, anul trecut, au fost înregistrate doar câteva situaţii în care medicii au raportat servicii acordate în afara cabinetelor, în urma verificărilor efectuate de reprezentanţii CAS aceştia returnând contravaloarea reţetelor eliberate pacienţilor fără un consult prealabil.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!