Adrian Pană despre pachetul de bază: Medicul de familie va putea prescrie o gamă variată de analize

on . . Accesări: 1853

 

 

 

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Adrian Pană a declarat că medicul de familie va putea prescrie o gamă variată de analize medicale, pentru ca problemele de sănătate ale cât mai multor pacienţi să fie rezolvate la cabinetul acestuia, conform pachetului de servicii medicale de bază.

"Există posibilitatea pentru medicul de familie să prescrie o gamă mai variată de analize medicale, astfel încât el să poată închide episoadele de îngrijire pentru un număr mai mare de pacienţi, în special cu afecţiuni cronice.

Există, de asemenea, posibilitatea ca specialistul din ambulatoriu de specialitate, conform noilor reglementări, să poată prescrie o gamă mai variată de analize în condiţii specifice care sunt trecute în normele la contractul cadru. Mai ales pentru partea de imagistică vorbim de servicii care sunt oferite pe baza unor criterii clinice specifice. Concret, pentru monitorizarea bolilor oncologice, orice investigaţie imagistică CT sau RMN trebuie recomandată conform standardelor internaţionale. În condiţiile în care investigaţia nu se supune acestor standarde, furnizorului care a efectuat investigaţia respectivă nu i se va deconta serviciul şi investigaţia respectivă va trebuie să fie efectuată din nou", a explicat Pană.

El a precizat că anul acesta vor fi monitorizate analizele sau investigaţiile repetate de două sau trei ori.
"Este vorba în special de pacienţii cronici care sunt programaţi pentru internare, de pildă, sau pentru o operaţie şi cărora li se efectuează nişte analize în ambulatoriu de specialitate. După care, dacă se internează în spital, la câteva zile se repetă aceleaşi analize în laboratorul spitalului şi spitalul decontează pentru analizele efectuate. Aceste analize sunt dublate fără să existe un suport sau o dovadă clinică că ele trebuiau să fie repetate", a afirmat Adrian Pană.
Potrivit lui, în ambulatoriu de specialitate şi în spitale se va utiliza aceeaşi modalitate de codificare a analizelor, acest lucru făcând posibilă monitorizarea cazurilor pentru serviciile pe care le primesc pacienţii, fie că este vorba de spitalizare de zi, fie că este vorba de spitalizare continuă.
Secretarul de stat a subliniat că fondurile pentru serviciile paraclinice sunt mărite anul acesta substanţial şi şi-a manifestat speranţa că ele vor fi utilizate echitabil.
"Până acum, fondurile pentru paraclinic ajungeau numai în primele 7-10 zile ale luni şi după aceea pacientul fie era programat, fie plătea din buzunar pentru analizele respective", a spus Pană.

El a atras atenţia că, în lipsa unui mecanism de monitorizare şi a unui audit semestrial al CNAS pentru utilizarea banilor pentru serviciile paraclinice, fondurile tot nu vor fi suficiente.
"Există în prezent discuţii la nivelul Casei, MS şi comisiei de specialitate referitoare la actualizare unor tarife pentru anumite proceduri şi investigaţii paraclinice", a mai arătat secretarul de stat în MS.
Adrian Pană a exemplificat că decontarea unei endoscopii în spitalele publice costă 28 de lei, iar în privat preţurile variază între 80 şi 300 lei şi a susţinut că o investigaţie trebuie decontată cât mai aproape de realitate.
În ceea ce priveşte medicina dentară, reprezentantul MS a spus că în pachetul de servicii medicale de bază au fost avute în vedere prevenţia pentru copil şi decontarea gratuită de proteze pentru persoanele vârstnice. Suma alocată pentru medicina dentară în acest an este de 80 milioane lei.

Referindu-se la îngrijirea la domiciliu, secretarul de stat a spus că noua legislaţia încurajează spitalele să creeze reţele de îngrijiri la domiciliu şi a susţinut că acestea trebuie extinse la nivelul întregii ţări, existând posibilitatea finanţării externe.
"Serviciile de reabilitare care sunt absolute esenţiale după boli cum ar fi infarctul miocardic acut, accidentul vascular cerebral, afecţiuni respiratorii cronice care sunt invalidante în stadiile terminale ale bolii, afecţiuni tratate de medicii ortopezi, în special proteze de genunchi, de şold la vârstnic dar şi de alte articulaţii, cât şi recuperarea după fracturi complexe care dacă beneficiază de recuperare imediată rapidă vor diminua costurile asistenţei spitaliceşti. Am primit propuneri de la comisia de specialitate, care sunt valide şi în concordanţă cu propunerile pe care le-am făcut în pachetul de bază", a adăugat Pană.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!