|
Statusul epileptic parțial complex |
|
|
|
19 Ianuarie 2007 |
 Statusul epileptic parțial complex trebuie
diferențiat de celelalte forme ale statusului epileptic non-convulsiv, de
stările post-ictale, dar și de alte condiții neuologice și psihiatrice. Electroencefalograma
poate să ne ajute, dar modificările EEG înregistrate la nivelul scalpului sunt
deseori nespecifice,
iar diagnosticul se stabilește de obicei pe baza
aspectului clinic. Definiția acestei condiții clinice ca și un „episod
epileptic prelungit asociat cu descărcări epileptice focale variabile sau
recurente frecvente cu originea în regiunile temporale sau extratemporale, care
produce o stare confuză cu simptome clinice variabile” este destul de imprecis
și necesită accentuarea faptului că statusul epileptic parțial complex poate să
aibă originea în toate regiunile corticale și poate să prezinte caracteristici
clinice fluctuante. Un alt factor important care trebuie inclus în definiție
este absența comei, deoarece statusul epileptic care se instalează în timpul
comei este considerat o entitate clinică separată, parțial din cauza
prognosticului lui sumbru.
Cât de agresiv trebuie tratat statusul
epileptic parțial complex, depinde de prognosticul condiției clinice și de
posibilitatea îmbunătățirii prognosticului prin tratament. Ca în cazul tuturor
epilepsiilor, prognosticul este dependent de etiologia crizei și de toate
condițiile medicale concomitente. Statusul epileptic parțial complex la un
pacient cu epilepsie este probabil o condiție mult mai benignă decât statusul
epileptic acut precipitat și ar trebui tratat ca atare. Medicația folosită în
tratamentul statusului epileptic nu este lipsită de efecte adverse și poate
duce la hipotensiune, detresă respiratorie și în cazuri rare la stop
cardiorespirator. Acestea sunt valabile mai ales în cazul administrării
intravenoase. Cea mai acceptată recomandare pentru abordarea stausului
epileptic parțial complex este recunoșterea lui precoce, urmată de
administrarea benzodiazepinelor pe cale orală sau intrarectală. Clobazamul p.o.
este un tratament eficient. La pacienții care prezintă crize epileptice
parțiale complexe repetitive, administrarea orală precoce a clobazamului într-o
doză de 10-20 mg/zi pe o perioadă de 2-3/zile, chiar la domiciliu, de obicei
întrerupe statusul epileptic.
Recunoașterea precoce este un pas
critic, deoarece întârzierea administrării tratamentului este în primul rând
rezultatul incapacității de a stabili diagnosticul. Un status epileptic parțial
complex mult mai persistent sau rezistent trebuie tratat cu medicație
intravenoasă; drogurile de elecție sunt lorazepamul urmat de fenitoină. În
contrast cu statusul epileptic petit mal, răspunsul la benzodiazepine poate fi
nefavorabil și de multe ori constatăm dispariția fenomenelor EEG fără
îmbunătățirea tabloului clinic (probabil din cauza efectului post-ictal).
Întrebarea dacă anestezia generală este justificată la unii pacienți rămâne în
continuare subiectul unor dezbateri, pentru că cele mai multe cazuri de status
epileptic parțial complex sunt autolimitate, deseori fără nici o sechelă
neurologică importantă. Astfel, dacă este posibil, tratamentul agresiv trebuie
evitat. Nu în ultimul rând trebuie menționat, că tratamentul factorului care a
precipitat criza (encefalită, tulburări metabolice, etc) este deosebit de
important, având în vedere că astfel deseori se rezolvă și statusul epileptic.
Sursa: http://www.e-epilepsy.org.uk/
Acest articol a fost citit de 1376 ori.
|