|
Stafilococul aureu prezent la oameni sănătoși: fenomen care-i neliniștește pe medici |
|
|
|
23 Septembrie 2010 |
Medicii se mobilizează pentru a înțelege de ce noile tulpini de stafilococ aureu rezistente la antibiotice (MRSA), considerate drept principal vector al infecțiilor intraspitalicești nosocomiale, se răspândesc cu rapiditate în spitale, infectând chiar și persoanele cu o stare bună a sănătății. Aceste noi tulpini stafilococice constituie subiectul principal în atenția celei de-a 50-a Conferințe anuale a ICAAC (Conferința interdisciplinară asupra agenților antimicrobieni
și a chemoterapiei - Interscience conference on Antimicrobial Agents and Chemotherapy), ce a reunit peste 12.000 de specialiști în maladii infecțioase din întreaga lume.
Aceste noi tulpini stafilococice au apărut în urmă cu câteva zeci de ani în diferite locuri precum vestiarele cluburilor de sport, în școli sau închisori. După ce primele tulpini au fost lcoalizate în Australia, ele s-au răspândit apoi în întreaga lume, principala tulpină denumită 'USA300' (apărută în SUA) având o viteză extraordinară de transmitere în toate țările lumii în ultimii ani.
Acești stafilococi rezistenți la antibiotice, denumiți MRSA-C (C de la comuni) sunt diferiți de cei care predomină în mediul intraspitalicesc. Numărul infecțiilor pe care aceștia le provoacă, în special la nivelul pielii, crește rapid și situația se poate agrava în următorii ani. Deși nu sunt preponderenți în mediul intraspitalicesc, acești stafilococi sunt responsabili și de o serie de infecții nosocomiale soldate cu peste 19.000 de decese doar în SUA. În Uniunea Europeană, peste 3 milioane de persoane sunt atinse anual de aceste infecții, iar în câteva zeci de mii de cazuri aceste infecții sunt fatale.
'Mai multe studii au ajuns la concluzia că tulpinile MRSA-C ar putea înlocui tulpinile MRSA ca principală cauză a infecțiilor nosocomiale, cu consecințe potențial devastatoare', a comentat medicul italian Matteo Bassetti, participant la conferință.
Acest articol a fost citit de 636 ori.
|