Perioada sărbătorilor de iarnă este specială din multă puncte de
vedere. În primul rând, este vacanță și multe lume simte din nou libertatea de
a se trezi mai târziu dimineața sau de a-și organiza programul la întâmplare,
în afara schemelor rigide ale programului școlar sau de serviciu.
În al doilea
rând, este posibil să ningă și zăpada reprezintă o bucurie pentru orice copil,
mic sau mare – amintind de inevitabila întâlnire cu Moș Crăciun.
Și în al treilea rând, familiile se adună împreună, cel mai adesea în jurul
unei mese pline de bucate, pentru a împărtăși atât emoții, cât și gânduri și
alimente. Indiferent cât de greu se descurcă o familie, pentru sărbătorile de
iarnă se fac eforturi deosebite de a se aduce energia “abundenței” în casă.
Preparatele din porc, patiseriile și copturile, mîncărurile cât mai preparate
reprezintă delicatesurile sezonului. Iar la multe persoane, aceste sărbători
urmează după perioade de post, în care au fost evitate cât mai mult preparatele
animale.
Pentru organism, toată această “abundență” alimentară reprezintă un efort mare,
atât tubul digestiv, cât mai ales ficatul și pancreasul fiind puse greu la
încercare. Dacă anumite persoane au și ceva probleme de sănătate care afectează
zona digestivă, tot festinul de sărbători se poate încheia cu o vizită la medic
și prescrierea unor medicamente specifice.
Homeopatia poate oferi o serie de ajutoare valoroase pentru prevenirea și
tratamentul tulburărilor digestive provocate de alimentația în exces și de
amestecul de alimente. Preventiv, putem folosi o serie de formule homeopatice
cu efect drenor, de curățare la nivel digestiv. Cea mai indicată este formula 11a (ce conține remediile
homeopatice Nux vomica, Nux moschata, Gentiana și Oxalis acetosella), care se
poate administra 3 granule de 2 ori pe zi, începând cu o săptămână înainte de
sărbători, pe o durată de 3-4 săptămâni. Dacă în timpul sărbătorilor apare
probleme precum constipație, distensie abdominală, balonare și zgomote
hidroaerice, se poate schimba cu formula
11b (ce conține remediile homeopatice Carbo vegetabilis, Kali carbonicum și
Lycopodium), 3 granule de 2-3 ori pe zi, minim 10-14 zile.
Dacă apar probleme la nivel biliar, cu dureri în hipocondrul drept, uscăciune a
gurii, greață și uneori vărsături, atunci putem folos formula 4 (ce conține remediile homeopatice Chelidonium, Berberis
vulgaris, Carduus marianus și Solidago virgaurea), 3 granule de 3 ori pe zi,
2-3 săptămâni. Dacă sunt combinate problemele digestive cu problemele biliare,
atunci formulele 4 și 11a sau 11b, pot
fi administrate în același timp, una dimineața, alta seara. Un alt drenor
biliar interesant este și formula 28
(ce conține remediile homeopatice Taraxacum officinalis, China rubra, Hepar GI,
Carduus marianus și Solidago virgaurea). Ea are în plus un efect protector
hepatic și poate fi indicată la persoane care prezintă în plus și o steatoză
hepatică sau la persoanele supraponderale. La persoanele la care ne interesează
în mod deosebit un drenaj hepato-biliar, o protecție a ficatului și în același
timp o îmbunătățire a funcționării fierii, recomandăm formula 33 (ce conține remediile Taraxacum officinalis, Chelidonium
majus, Carduus marianus, Solidago virgaurea și Berberis vulgaris). Se va
administra 3 granule de 2-3 ori pe zi, cu 5 minute înainte de mesele principale,
minim o lună de tratament, optim 3 luni.
În cazul prezenței unor colici abdominale supărătoare, cu dureri intense,
spastice, ca niște cuțite sau crampe, formula homeopatică indicată este formula 23 (ce conține remediile
Colocynthis, Magnesia phosphorica, Cuprit și Chamomilla). Ea se va administra 3
granule din oră în oră (sau chiar la 30 minute interval), în crizele dureroase,
4-5 doze în alternanță.
În cazul unei digestii dificile, cu apariția usturimilor și arsurilor la
nivelul stomacului și a refluxului gastro-esofagian, în special după mâncăruri
grele, sosuri uleioase sau exces de alimente grase sau mult preprate,
recomandăm formula 34 (ce conține
remediile Abie nigra, Carbo vegetabilis, Nux vomica și Robinia pseudoacacia), 3
granule de 3-4 ori pe zi, câteva zile (până la 7-10 zile de tratament).
Fiecare dintre formulele mai sus menționate poate fi utilizată atât ocazional,
în tulburările menționate, sau în mod sistematic, pentru reglajul sau drenajul
unei probleme cronice. Durata tratamentului variază funcție de intensitatea și
persistența problemei.
În afară de formulele amintite, există remedii homeopatice (dintre cele care
intră în componența formulelor) ce pot fi utilizate cu mult succes în
tratamentul tulburărilor digestive apărute în contextul suprasolicitării
alimentare din perioada sărbătorilor de iarnă. Aveți grijă de organismul vostru
și așteptați-l pe Moș Crăciun cu inima deschisă și mintea relaxată. Sărbători
cu bine!
Dr. Sorina Soescu
Acest articol a fost citit de 5655 ori. |