|
Scrisoare deschisă pentru 'resuscitarea Sănătății' |
|
|
|
17 Septembrie 2010 |
Președintele Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Vasile Astărăstoae, vicepreședintele Colegiului Medicilor din Municipiu București, prof. dr. Vladimir Beliș, și dr. Florin Chirculescu, președintele Sindicatului Național al Medicilor, cer într-o scrisoare deschisă adresată președintelui Traian Băsescu, primului ministru Emil Boc și ministrului Sănătății, Atilla Cseke, să 'resusciteze Sănătatea' înainte să-și dea 'ultima suflare'. Semnatarii scrisorii spun
că vina pentru situația în care s-a ajuns o poartă subfinanțarea sistemului sanitar.
'A ajuns ca subfinanțarea să facă parte din peisajul României, la fel ca cerșetorii pe lângă care trecem zilnic ignorându-i, la fel ca traficul haotic care ne stresează, dar care face parte din viața noastră. Actualul procent din PIB alocat Sănătății, pe lângă faptul că este jenant de mic, îl obligă pe medicul român să devină vrăjitor! Să facă din imposibil posibil, iar dacă nu poate, automat va fi considerat incompetent și pus la zid de toată societatea. Nu cerem 12% din PIB, așa cum au americanii, dar un procent decent tot s-ar putea aloca Sănătății românești. Ne-am umilit și am cerșit în nenumarate rânduri, dar nici măcar un minimum de 7% pentru a subzista, nu am primit', se arată în documentul amintit, dat publicității joi.
Cei trei medici spun că în situația actuală ar rămâne o singură variantă, cea a plecării din țară, dar, subliniază ei, 'Țara asta este și a noastră, nu doar a Domniilor voastre'
. 'Bunicii și străbunicii noștri și-au dat viața în razboaie pentru fiecare palmă de pamânt, iar noi acum să dăm bir cu fugiții, pentru că cei aflați la Putere, de două decenii încoace, își bat joc de medicina românească? Nu vrem nici să ramânem aici să stingem lumina. Ceea ce ne dorim este atât de puțin și totuși atât de greu de realizat: să facem ceea ce știm noi cel mai bine - Medicina. Așa cum am învățat, pe băncile școlilor românești, așa cum o fac și colegii noștri europeni', se arată în scrisoare.
Semnatarii scrisorii spun că pacienții nu au nicio vină decât aceea că 's-au născut în țara în care spitalele nu sunt dotate corespunzător. Și nu vorbim de aparate medicale ultraperformante, ci de strictul necesar ca să putem pune un diagnostic corect, după cum am învățat'. În scrisoare se mai arată între altele că celor '21 de milioane de români, care se împuținează pe zi ce trece, nu le mai rămâne decât să se roage să trăiască mult și bine, dar sănătoși. În România poți să fii oricum, numai bolnav nu! În orice caz, speranțele acum chiar nu-și mai au rostul. Am sperat atâția ani degeaba. Ne-am ales de multe ori cu legi strâmbe, pentru care a trebuit să luptăm din răsputeri să le îndreptăm'.
Cei trei medici atrag atenția guvernanților că 'în sănătate nu merge cu jumătăți de măsură', ci 'trebuie mers împreună, toate măsurile fiind integrate într-un sistem sanitar coerent, care să nu fie schimbat de la un ministru la altul' și să privească cu responsabilitate asupra sistemului grav afectat pentru a salva medicina românească de la pieire.
Acest articol a fost citit de 850 ori.
|