Vineri, 26 Mai 2012
Prima pagină | Despre site | Forum | Contact
Șapte la sută dintre locuitorii Uniunii Europene sunt consumatori de antidepresive Listeaza E-mail
14 Octombrie 2010
depresiv.jpgȘapte la sută dintre locuitorii Uniunii Europene sunt consumatori de antidepresive, potrivit celui mai recent Eurobarometru referitor la sănătatea mintală în statele Uniunii Europene, care mai relevă un 'decalaj de fericire' între nordul bogat al Europei și țările mai sărace din sud, centru și est. Dacă, în Suedia, 90% din locuitori au răspuns că 'niciodată' sau 'rar' se simt 'atât de deprimați încât nimic nu îi poate înveseli', în România și Grecia procentul a fost de 56%, iar în Lituania și Italia, de 57%, cele mai scăzute din UE.

Portughezii sunt cetățenii europeni cei mai dependenți de antidepresive, 15% dintre ei recurgând la astfel de medicamente în ultimele 12 luni, la polul opus aflându-se germanii, grecii /3%/ și bulgarii /4%/. Cele mai obișnuite motive invocate pentru consumul de antidepresive sunt depresia și anxietatea, subliniază autorii studiului. Consumul cel mai ridicat s-a înregistrat în rândul femeilor, șomerilor, persoanelor cu venituri scăzute, persoanelor care trăiesc singure și al celor care s-au adresat unui specialist pentru probleme psihologice sau emoționale, mai indică Eurobarometrul.

Acest articol a fost citit de 529 ori.

Comenteaza articolul
Nume:
Titlu:
Comentariu:

Cod:* Code


Fii primul care comenteaza articolul
 
Meniu
Prima pagină
Știri medicale Știri generale Noutăți științifice Sănătate publică
Noutăți farmaceutice
Rezidențiat 2011
Terapii complementare Homeopatie Gemoterapie
Educație medicală
Conferințe EMC
Cursuri EMC
Conferințe internaționale
Examene
Resurse medicale
Lucrări științifice
Legislație medicală
Lista medicamentelor compensate și gratuite
Linkuri
Accesibil utilizatorilor înregistrați

www.postamedicala.ro vă trimite de două ori pe săptămână înștiințare gratuită prin e-mail despre toate noutațile apărute.

Medicamente compensate
Lista medicamentelor compensate din 1 ianuarie 2011(Ordinul CNAS 1103/29.12.2010):
Cartea de oaspeți
Vă invităm să semnați cartea de oaspeți postamedicala.ro

Știri generale
Noutăți științifice
Sănătate publică