|
12 Mai 2006 |
Medicii
ieșeni susțin că numărul tentativelor de suicid a crescut la cote alarmant de
mari. Potrivit medicilor de la Spitalul Clinic
de Urgențe Iași, aici sunt aduse zilnic, în medie, câte două persoane care
încearcă să își pună capăt vieții. Comparativ cu anul trecut, numărul a crescut
cu aproape 50%. "Anul trecut
tratam, în medie, un caz pe zi. Acum numărul a crescut la cel puțin trei
pacienți intoxicați sau internați cu tentative autolitice, la un interval de |
|
Detalii >>
|
|
|
12 Mai 2006 |
Comisia Europeană dorește să schimbe
etichetarea, "confuză și deseori
înșelătoare pe față", a cremelor
solare, în parteneriat cu industria cosmetică, solicitată să colaboreze
pentru a evita o reglementare cu caracter constrângător, relatează din
Bruxelles AFP. Comisia a anunțat că a deschis "o consultare" care ar
urma să ducă la elaborarea unor recomandări până la sfârșitul acestui an,
pentru a putea fi aplicate începând cu 2007. |
|
Detalii >>
|
|
|
11 Mai 2006 |
Copiii născuți în timpul primăverii prezintă un risc
ridicat de sinucidere, conform unui nou studiu privind conexiunile dintre
tulburările psihice și ziua de naștere. Potrivit studiului - realizat de
cercetători britanici de la universitățile St. Helen's și Liverpool
University - copiii născuți în lunile aprilie,
mai sau iunie prezintă un risc cu 17%
mai mare de sinucidere decât cei născuți toamna. Studiul - preluat de BBC -
sugerează că riscul crescut |
|
Detalii >>
|
|
|
09 Mai 2006 |
"Sportul și sarcina: mod de întrebuințare",
titrează cotidianul elvețian La Liberté, editat la Fribourg,
inserând un interviu telefonic cu dr. Sibylle Matter, din cadrul Oficiului
Federal Elvețian al Sportului, din Macolin, cantonul Berna. Femeia însărcinată
este derutată de mulțimea informațiilor - atât recomandări, cât și interdicții.
Printre numeroasele sale semne de întrebare, unele privesc activitatea fizică.
Se poate face sport în timpul sarcinii? |
|
Detalii >>
|
|
|
09 Mai 2006 |
Tot mai multe femei asiatice cad victime publicității
agresive ce promovează pielea albă ca etalon al frumuseții și sănătății. În
ultimul deceniu, industria de cosmetice din Asia exploatează, la turație
maximă, modelul de frumusețe cu pielea albă ca laptele, ceea ce a declanșat o
adevărată isterie în acest colț de lume. În consecință, asiaticele cumpără cu
tonele creme pentru a corespunde acestui tip de frumusețe, riscând să-și
afecteze iremediabil chipul, |
|
Detalii >>
|
|
|
09 Mai 2006 |
|
În România,
aproximativ un milion de persoane suferă de astm, incidența fiind de 6-7%
la populația generală și de 10-11%
la copii, a declarat, cu prilejul zilei Mondiale a Astmului, prof.dr. Paul Stoicescu , președintele Societății Române de Pneumologie (SRP).
Datele recente despre evoluția prevalenței astmului sunt alarmante, aceasta
crescând cu 60% la fiecare 10 ani. La nivel global, mortalitatea cauzată de această afecțiune
|
|
Detalii >>
|
|
|
08 Mai 2006 |
Mâinile omului sunt o comoară de
informații: dacă le privești cu atenție, din ele poți afla, ca din carte, nu
numai trecutul și viitorul persoanei în cauză, ci și înclinațiile și
trăsăturile ei de caracter, ba chiar și starea sănătății, scria luni publicația
rusă Versia.
Astfel, palmele roșii vor indica o
intoxicație a ficatului, o posibilă hepatită sau hepatoză. Un desen marmorat în palme este semn că
ceva nu este în regulă cu sistemul neuro-vegetativ. |
|
Detalii >>
|
|
|