România, printre puținele țări din Europa fără un screening de prostată
21 Septembrie 2010
România este printre puținele țări din Europa care nu are aprobat la nivel național un screening de prostată, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, dr. Daniel Porav-Hodade, medic specialist urolog, președintele Comitetului de Organizare a simpozionului 'Patologia bărbatului vârstnic: prostata și erecția, încotro?', desfășurat la Târgu Mureș la finele acestei săptămâni. 'Suntem printre puținele țări din Europa care nu avem aprobat la nivel național un
screening de prostată. Din fericire, dintre toate tumorile, cea de prostată are un marker, e foarte ușor de decelat, nu e foarte scump, trebuie trimis la laborator, o dată pe an fiecare bărbat își permite. Femeile au început și știu de testul Papanicolu, bărbații nu prea de acest PSA - antigenul specific prostatic. Cunoscând bărbatul acest marker, știind că poate face după 50 de ani cancer de prostată și efectuând acest PSA, se poate prinde un cancer în fază incipientă. La noi ajung de cele mai multe ori cazurile depășite din punct de vedere chirurgical, în care nu se mai poate face decât un tratament hormonal, chirurgical nu se mai poate scoate, se administrează doar un tratament paleativ, ajutător, care să prelungească viața', a arătat dr. Porav-Hodade.
Potrivit medicului, incidența acestei boli în România nu este cunoscută, însă se aproximează în funcție de țările din jur și că este nevoie de un program național de screening de prostată. Medicul a arătat că în ultimii cinci ani Asociația Română de Urologie a făcut nenumărate demersuri la Ministerul Sănătății, dar ca răspunsul a fost mereu același: nu sunt bani.
'Un screening național ar trebui să existe și până la urmă vor aproba un screening național, în momentul când și ei vor conștientiza ce important e acest lucru. Trebuie să insistăm, Asociația Română insistă de mai multe ori pe an în comitetul de la minister și până la urmă se va face, sunt convins că se va face, că vor înțelege costurile mici pe care le implică un screening față de costurile necesare tratamentului acestor pacienți. Demersurile se fac de mai mult de cinci ani, răspunsul e că nu sunt fonduri. Se fac PSA-uri gratuite doar la institutele oncologice, ceea ce nu ne ajută, pentru că pacientul merge doar când e în fază avansată', a afirmat Daniel Porav-Hodade.
Acesta a subliniat că în majoritatea statelor PSA e obligatoriu și că cei care nu îl fac periodic își pot pierde chiar și asigurarea medicală în momentul în care pacientul respectiv este depistat cu cancer de prostată.
'Tratamentele sunt costisitoare, evoluția sa e îndelungată, dar costurile cresc. Extrem de dureros. (...) Îngrijirea celui cu cancer de prostată în stadii avansate este extrem, extrem de costisitoare, mult mai costisitoare decât ar însemna un screening al cancerului de prostată. (...) Vom face și noi mai mult, în colaborare cu centre private, screening necondiționat de bani, medicul să fie de acord să lucreze gratuit. În sistemul de sănătate publică nu putem face mai mult de patru pacienți pe oră, pentru că sunt pacienți care se programează pentru multe alte patologii', a susținut dr. Daniel Porav-Hodade.
Organizatorul simpozionului de la Târgu Mureș a susținut că a făcut parte dintr-un program prin care s-a făcut screening gratuit pentru 10.000 de bărbați, în anul 2008, și că atunci numărul celor diagnosticați cu cancer de prostată a fost surprinzător de mare, aproape 10% la bărbații de peste 50 de ani. Potrivit medicului, în acea perioadă, în paralel, s-a făcut screening pe disfuncție erectilă, unde 'lucrurile stau mai prost - mai mult de 50% din decada 5-6 (50-60 de ani)'. 'Proporția lor crește, cu vârsta. Pacientul român nu este obișnuit să meargă la doctor, dacă nu are nicio problemă. Cu privire la disfuncția erectilă, e un subiect tabu... concepții greșite. Disfuncția erectilă e factor de risc pentru boala coronariană acută, e un studiu făcut, foarte vast, care spune că apariția disfuncției erectile la un bărbat relativ tânăr - 40-50 de ani, este un factor de prognostic pentru o boală coronariană acută, ce va apărea în următorii 2-3 ani. Deci cu mare probabilitate, peste 2-3 ani va dezvolta o angină pectorală și chiar și infarct. În statele dezvoltate, pacienții, dacă au disfuncție erectilă, sunt trimiși obligatoriu la analiză la cardiologie, să se vadă dacă au și alte probleme', a spus medicul.
Dr. Porav-Hodade a arătat că la Simpozionului Național organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș, Asociația 'Medical Research Support Romania' și Centrul Medical Nova Vita au participat aproape 200 de medici de familie, urologi și oncologi și au fost opt operații, transmise live./Agerpres/
Acest articol a fost citit de 490 ori.
Comenteaza articolul
Comentarii (1)
1. Scris de KISGYORGY AGNETA in 22-09-2010 00:26
SCREENING
Din doar 3000 roni am efectuat screening de prostata,unde au participat peste 200 de barbati.Am gasit in jur de 30 de cazuri pozitive,care au fost investigate si tratate ulterior conform stadiului bolii.