|
România ar putea fi atinsă de o eventuală pandemie de gripă A (H1N1) |
|
|
|
06 Mai 2009 |
Cu toate că până în prezent în țară nu a pătruns virusul gripei porcine și România trebuie să întocmească un plan de pandemie. Ministrul Sănătății, Ion Bazac, a prezentat, în cadrul Comitetului pentru Situații de Urgență, măsurile luate de Ministerul Sănătății în ultima perioadă în legătură cu acțiunile de supraveghere a stării de sănătate a călătorilor dinspre și înspre zonele de risc cunoscute, cu echipe medicale în punctele de frontieră. România ar putea fi
atinsă de o eventuală pandemie de gripă A (H1N1) în valuri de câte opt săptămâni, cu vârful în săptămâna a patra, când ar urma să se înregistreze un absenteism ridicat de la locurile de muncă, a declarat ministrul Sănătății.
"În perioada critică, instituțiile statului trebuie să se asigure că populația are asigurate serviciile de bază necesare, care nu pot fi întrerupte: apă, electricitate, salvare, poliție etc.(...) În maximum 30 de zile, instituțiile trebuie să prezinte măsurile luate în acest sens, care vor face parte din planul național în caz de pandemie", a precizat Bazac.
"Suntem pregătiți în orice moment dacă va apărea cazul 0. Avem institutul Matei Balș, ca punct de referință epidemiologic.. Există un sistem de alertă foarte bine pus la punct. Indiferent unde ar apărea cazul, suntem pregătiți să transportăm pacientul în condiții de extremă izolare până la institutul Matei Balș", a precizat Bazac.
Acest articol a fost citit de 1133 ori.
|