Această
entitate trebuie diferenţiată de statusul epileptic parţial complex, precum şi
de absenţele atipice care apar la cei retardaţi mintal. Termenul trebuie
rezervat numai cazurilor care prezintă crize de absenţe prelungite,
caracterizate de spike-uri sau unde continue sau discontinue cu frecvenţa de 3
Hz, apărute la pacienţi cu epilepsie primară generalizată. Totuşi,
pe EEG pot apare spike-uri sau unde neregulate, activitate cu spike-uri sub
formă de „izbucniri” prelungite, unde ascuţite sau activitate „polyspike and
wave”.
Cu toate că incidenţa epilepsiei de tip absenţe îşi are vârful în copilărie şi deseori se remite în adolescenţă, statusul epileptic petit mal apare deseori mai târziu pe parcursul vieţii. Acest tip al statusului epileptic poate fi clasificat în trei grupuri: status epileptic petit mal ce apare în copilărie (pacientul de obicei aflându-se deja pe tratament); „late-onset absence status epilepticus” cu un istoric de crize generalizate primare (deseori crize petit mal în timpul copilăriei) şi „late-onset absence status epilepticus” care se manifestă prima dată în viaţa persoanei, de obicei după întreruperea consumului de alcool sau droguri.
În prezent nu există nici o dovadă că statusul epileptic petit mal ar produce leziuni neuronale, de aceea nu necesită terapie agresivă. Tratamentul poate fi administrat intravenos sau oral. De obicei răspunde repede la benzodiazepine administrate inntravenos şi acestea sunt atât de eficiente încât răspunsul are valoare diagnostică. Medicamentul de elecţie este lorazepamul administrat într-o doză de 0,05-0,1 mg/kg. Deoarece rezultatul poate fi tranzitor, uneori este necesară administrarea unui antiepileptic cu efect prelungit. Dacă este nevoie de tratament intravenos, dar benzodiazepinele sunt ineficiente sau contraindicate, poate fi încercată administrarea valproatului (20-40mg/kg iv). În cazul în care este vorba de epilepsie primară generalizată, tratamentul trebuie continuat cu un antiepileptic corespunzător. Dacă poate fi identificat un factor precipitant la cei cu criză late-onset nou apărută, tratamentul pe termen lung de obicei nu este indicat.
Sursa: http://www.e-epilepsy.org.uk/
Cu toate că incidenţa epilepsiei de tip absenţe îşi are vârful în copilărie şi deseori se remite în adolescenţă, statusul epileptic petit mal apare deseori mai târziu pe parcursul vieţii. Acest tip al statusului epileptic poate fi clasificat în trei grupuri: status epileptic petit mal ce apare în copilărie (pacientul de obicei aflându-se deja pe tratament); „late-onset absence status epilepticus” cu un istoric de crize generalizate primare (deseori crize petit mal în timpul copilăriei) şi „late-onset absence status epilepticus” care se manifestă prima dată în viaţa persoanei, de obicei după întreruperea consumului de alcool sau droguri.
În prezent nu există nici o dovadă că statusul epileptic petit mal ar produce leziuni neuronale, de aceea nu necesită terapie agresivă. Tratamentul poate fi administrat intravenos sau oral. De obicei răspunde repede la benzodiazepine administrate inntravenos şi acestea sunt atât de eficiente încât răspunsul are valoare diagnostică. Medicamentul de elecţie este lorazepamul administrat într-o doză de 0,05-0,1 mg/kg. Deoarece rezultatul poate fi tranzitor, uneori este necesară administrarea unui antiepileptic cu efect prelungit. Dacă este nevoie de tratament intravenos, dar benzodiazepinele sunt ineficiente sau contraindicate, poate fi încercată administrarea valproatului (20-40mg/kg iv). În cazul în care este vorba de epilepsie primară generalizată, tratamentul trebuie continuat cu un antiepileptic corespunzător. Dacă poate fi identificat un factor precipitant la cei cu criză late-onset nou apărută, tratamentul pe termen lung de obicei nu este indicat.
Sursa: http://www.e-epilepsy.org.uk/
