Disfuncţiile mitocondriale - sindromul MELAS

on . . Accesări: 13489

Encefalo-miopatiile sunt tulburări multisistemice caracterizate de o scară largă a defectelor mitocondriale biochimice şi genetice şi de o transmitere ereditară variabilă. Una dintre cele mai frecvente afecţiuni din acest grup de boală este sindromul de miopatie mitocondrială, encefalopatie şi acidoză lactică însoţită de episoade stroke-like (mitochondrial myopathy, encephalopathy, lactic acidosis with stroke-like episodes – MELAS), care este moştenit strict pe linie maternă. Conform denumirii, episoadele de tip atac vascular cerebral sunt fenomene caracteristice acestui sindrom, care deseori apare la vârste sub 15 ani. Evoluţia clinică a bolii este foarte variabilă, de la cazuri asimptomatice cu odezvoltare precoce normală până la slăbiciune musculară progresivă, acidoză lactică, disfuncţie cognitivă, crize epileptice, episoade stroke-like, encefalopatie şi moarte prematură.
 Sindromul este asociat cu un număr de mutaţii punctiforme în materialul genetic mitocondrial, mai mult de 80% a mutaţiilor fiind prezent la nivelul buclei dihidro-uridinice a genei de tARN mitocondrial [tRNA(Leu)((UUR))]. Fiziopatologia bolii nu este cunoscută în mod complet, totuşi, există mai multe ipoteze menite să explice apariţia simptomatologiei. Aceste includ aminoacilarea scăzută la nivelul tARN mitocondrial, ceea ce duce la scăderea sintezei de proteine mitocondriale, schimbarea homeostaziei de calciu şi alterări ale metabolismului oxidului nitric.
 În prezent, nu este nici un consens bine definit pentru tratamentul sindromului MELAS sau disfuncţiei mitocondriale în cazul altor boli. Mai multe strategii terapeutice au fost adoptate în urma unor prezentări de cazuri izolate sau studii clinice limitate care au inclus o populaţie heterogenă de pacienţi cu sindrom MELAS, alte tulburări ale fosforilării oxidative sau acidoză lactică datorită defectului de metabolism al piruvatului. Opţiunile terapeutice curente al acestui sindrom sunt reprezentate de administrarea antioxidanţilor, a substraturilor şi a cofactorilor lanţului respirator sub forma vitaminelor, cu toate că până în prezent nu s-au observat beneficii semnificative cu ajutorul acestor metode.
 
CNS Drugs.  2006; 20(6):443-64

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!