|
Reprezentanții SANITAS fraieriți de ministrul sănătații |
|
|
|
22 Octombrie 2008 |
Ieri, ministrul Eugen Nicolăescu ar fi trebuit să participe la o rundă de negocieri cu sindicaliștii, în încercarea de a găsi o soluție pentru ultimele revendicări ale acestora. Cu toate acestea, ieri dimineață, reprezentanții Sanitas nu au găsit la Ministerul Sănătății decît secretarele, ministrul fiind plecat la Budapesta, la întîlnirea dintre guvernul român
și cel ungar. Liderii SANITAS, care nu au fost anunțați de lipsa lui Eugen Nicolăescu, au declarat că sunt stupefiați de interesul pe care ministrul îl acordă problemelor medicilor români
.
Întâlnirea era ce-a doua pe tema revendicărilor pentru salarii cu 50% mai mari. Cele două părți au negociat și săptămâna trecută. Atunci, chiar ministrul Nicolăescu anunța întrunirea la care azi a chiulit. Sindicaliștii amenință că vor ieși în stradă pe 4 noiembrie ca să protesteze. Dacă nici atunci nu-i bagă nimeni în seamă, sunt hotărâți să facă grevă de avertisment pe 10, după care declanșează greva generală care va paraliza toate spitalele din țară, spune liderul SANITAS. Sindicaliștii spun că angajații din sistemul sanitar sunt plătiți din fondul asigurărilor de sănătate și că revendicarea lor de mărire cu 50% a salariilor nu va afecta alte bugete.
Acest articol a fost citit de 1775 ori.
|