DuminicĂ, 12 Februarie 2012
Prima pagină | Despre site | Forum | Contact
Repartizarea celor 1500 de locuri suplimentate de rezidenți medicină de familie Listeaza E-mail
07 Ianuarie 2010
rezidenti.jpgMinisterul Sănătății anunță pe site-ul instituției detaliile cu privire la cei 1500 de candidați care au promovat examenul de rezidențiat din 2009 și pentru care au fost ulterior suplimentate locurile. Astfel Ministerul Sănătății anunța pe cei interesați ca repartizarea celor 1500 de locuri  suplimentate de rezidenți medicină de familie se va desfășura după cum urmează: 1. schimbarea centrelor de pregătire pentru cei care au ales loc/post în specialitatea medicină de familie. Medicii care au ales locuri sau posturi în specialitatea medicină de familie, care conform punctajului obținut au ales centre universitare de pregătire, altele decât cele în care au interese familiale, sociale, etc.  vor beneficia de schimbarea centrului de pregătire.  În acest sens, vor depune cereri  la direcțiile de sănătate publică din centrele universitare dorite, pana la data de 15 ianuarie 2010. Direcțiile de sănătate publică din centrele universitare medicale vor  efectua formele de încadrare pentru rezidenții pe loc, precum și cele de repartiție la stagiu atât pentru rezidenții pe loc cat și pentru cei pe post și  vor comunica Ministerului Sănătății pana la data de 20 ianuarie 2010 numărul de rezidenți medicină de familie serie nov.2009, aflați în pregătire în centrul universitar respectiv.

2. Medicii care  în cadrul teleconferinței din 28-29 nov.2009 au ales locuri sau posturi și doresc să renunțe la acestea  în vederea participării la alegerea locurilor suplimentate în specialitatea medicină de familie vor transmite cereri în acest sens la Ministerul Sănătății prin fax la numărul 0213072601 pana la data de 15 ianuarie 2010. Cererile vor fi olografe și însoțite de copia actului de identitate. Posturile sau locurile vacantate prin aceasta renunțare vor fi transformate în locuri de medicină de familie și vor fi raportate la noua repartiție.

3. Alcatuirea clasificării candidaților care urmează să opteze pentru loc în specialitatea medicină de familie . În acesta clasificare vor fi cuprinși toți  candidații care au obținut punctaj de promovare  și s-au clasat după poziția 2625 (ultima poziție pentru alegerea de loc/post), precum și cei care renunța la   locul/postul ales în zilele de 28-29 nov.2009.Aceasta clasificare va fi afișata pe site-ul Ministerului Sănătății la data de 28 ianuarie 2010, odată cu repartiția  locurilor de medicină de familie pe centre de pregătire.

4. Alegerea locurilor și a centrelor de pregătire va avea loc în ziua de 3 februarie 2010, prin teleconferința. Candidații au posibilitatea de a se prezenta la unul dintre centrele universitare medicale: Arad, București, Brașov, Cluj-Napoca, Craiova, Constanța, Galați, Iași, Oradea, Sibiu, Târgu Mureș sau Timișoara.   Candidații sau împuterniciții acestora` care nu sunt prezenți în data, ora și locul fixate pentru alegerea   locurilor, pierd drepturile conferite de concurs. La nivelul direcțiilor  de sănătate publică  menționate se vor institui comisii locale, desemnate de directorul executiv al  directei de  sănătate publica și  vor cuprinde minim patru membri. Comisiile locale de repartizare vor elibera candidaților o adeverința prin care se confirma specialitatea și  centrul universitar ales.

5. Intocmirea formelor de încadrare se va face în perioada  4-9 februarie 2010.  Repartizarea la stagiul de pregătire și  alegerea coordonatorului de pregătire va avea loc la nivelul  direcțiilor de sănătate publică din centrele universitare alese în ziua de 10 februarie 2010, începând cu orele 9,00, cu excepția centrului universitar București pentru care aceasta repartiție se va face în zilele de 10 și 11 februarie 2010, urmând ca cei în cauza să se prezinte în str.Bodesti, nr.1, sector 2, București. Încadrarea și prezentarea la stagiul de pregătire  se vor face începând cu data de 15 februarie 2010.

Acest articol a fost citit de 1964 ori.

Comenteaza articolul
Nume:
Titlu:
Comentariu:

Cod:* Code


Comentarii (2)
 
1. Scris de andrada in 08-01-2010 07:29
 
 
 
medic rezident
nu am primit prima de stabilitate, adica mai putin de un salariu, dar exista bani pentru a playi 12 luni pe an inca 1500 rezidenti??? cum este posibil asa ceva???
 
 
2. Scris de un alt medic rezident in 08-01-2010 20:07
 
 
 
decizii penibile
Aceasta decizie de a suplimenta locurile este 100% electorala!!! Cum de s-au gasit bani sa plateasca 1500 de picati (imi pare rau, dar nu ii pot considera promovati pe cei care au obtinut anii precedenti???
 
 
Meniu
Prima pagină
Știri medicale Știri generale Noutăți științifice Sănătate publică
Noutăți farmaceutice
Rezidențiat 2011
Terapii complementare Homeopatie Gemoterapie
Educație medicală
Conferințe EMC
Cursuri EMC
Conferințe internaționale
Examene
Resurse medicale
Lucrări științifice
Legislație medicală
Lista medicamentelor compensate și gratuite
Linkuri
Accesibil utilizatorilor înregistrați

www.postamedicala.ro vă trimite de două ori pe săptămână înștiințare gratuită prin e-mail despre toate noutațile apărute.

Medicamente compensate
Lista medicamentelor compensate din 1 ianuarie 2011(Ordinul CNAS 1103/29.12.2010):
Cartea de oaspeți
Vă invităm să semnați cartea de oaspeți postamedicala.ro

Știri generale
Noutăți științifice
Sănătate publică